Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat, miercuri, că o nouă Loterie a bonurilor fiscale corespunzătoare lunilor aprilie și mai va avea loc până la sfârșitul acestei luni.
"Va avea loc această Loterie. S-a promulgat legea care schimbă și sistemul de extragere a câștigătorilor. Se va aplica în această lună pentru lunile aprilie și mai, astfel încât întreaga perioadă să fie acoperită. Pe baza noului sistem, vor rămâne doar 100 de câștigători la care se împarte premiul de 1.000.000 de RON, astfel încât să fie un premiu substanțial", a anunțat ministrul Finanțelor, la Palatul Victoria.
El a explicat că, pe lângă loteria clasică, reglementată prin ordonanță de urgență, ar putea fi organizate și alte loterii, cu bonuri fiscale "provenind dintr-o zonă în care evaziunea fiscală este ridicată".
Eugen Teodorovici a precizat că înscrierea bonurilor pentru loterie va putea fi făcută și prin intermediul unei aplicații pentru smartphone-uri.
"Nu înseamnă că renunțăm și la mecanismul curent, acela de depunere efectivă a acestor bonuri pentru cei care nu au o astfel de aplicație. Ambele sisteme se țin în paralel", a subliniat ministrul Finanțelor, citat de Agerpres.
După prima extragere, din luna aprilie, au fost depuse 18.215 cereri de revendicare a premiului de un milion de lei, câștigul fiind de 54,9 lei pentru fiecare bon, dacă toate se vor dovedi valide.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News