Loteria bonurilor fiscale pentru luna noiembrie. Combinația câștigătoare

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în noiembrie este programată duminică, fondul de premiere fiind, ca de obicei, un milion de lei, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP). DC News va publica varianta câștigătoare, începând cu orele 16:55.

UPDATE: Bonurile câștigătoare sunt cele emise în data de 14 noiembrie, cu o valoare de 420 de lei.

"Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 18 decembrie, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor ce vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câştigătoare", se menţionează în comunicat, scrie Agerpres.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 16:55. Aceasta este publică şi va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.

Conform MFP, extragerea va avea două etape, respectiv una în care va fi extrasă bila pentru determinarea zilei bonurilor câştigătoare, cu numere de la 1 la 30, iar cealaltă în care vor fi extrase 3 bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare. Rezultatele vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN "Loteria Română' (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Comisia de supraveghere va fi formată din câte un reprezentant al MFP, al ANAF şi al CNLR. Bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de tragere.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel