Un report record în valoare de peste 6,51 milioane de euro este în joc la Joker pentru tragerea de joi, în timp ce la Loto 6/49, categoria I, reportul depăşeşte 1,25 milioane de euro, informează Loteria Română.
'Joi, 27 ianuarie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 23 ianuarie, Loteria Română a acordat 29.321 câştiguri în valoare totală de peste 2,15 milioane lei. La Loto 6/49, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 6,20 milioane lei (peste 1,25 milioane de euro). La Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 3,24 milioane de lei (aproximativ 657.000 de euro)', se arată în comunicatul companiei.
La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 32,21 milioane lei (peste 6,51 milioane de euro). La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 467.000 de lei (peste 94.400 de euro).
La Loto 5/40 la categoria I este în joc un report în valoare de peste 52.400 de lei (peste 10.600 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de aproximativ 139.000 de lei (peste 28.100 de euro).
La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 100.700 de lei (aproximativ 20.370 de euro). Potrivit sursei citate, la tragerea Joker de duminică, 23 ianuarie, s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 213.075,84 lei.
Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Târgovişte. La categoria a III-a s-au înregistrat trei câştiguri în valoare de 63.731,11 lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agenţii loto din Prejmer - jud. Braşov, Cluj-Napoca şi Galaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News