Loteria Română riscă insolvența

loto
loto

Situația financiară a Loteriei Române nu este una bună, compania riscând să intre în insolvență, dacă nu vor fi luate măsuri de eficientizare a activității.

Directorul general Alexandru Ghiță acuză fostele conduceri ale companiei că au făcut achiziții supraevaluate. "Eu vin din mediul privat şi m-am speriat când am văzut documentele financiare ale companiei. Noţiunea «eficienţă» nu a existat în vocabularul fostelor conduceri ale Loteriei Române, care s-au axat pe cheltuirea banilor, prin achiziţii supraevaluate, şi mai puţin pe creşterea încasărilor companiei. În acest context, situaţia financiară nu este deloc roză şi fără măsuri de eficientizare Loteria Română poate intra în procedură de insolvenţă, dar este ultima varianta pe care o luăm în calcul", a declarat Ghiță.

Alexandru Ghiță a fost numit în funcție la începutul lunii iulie, în locul lui Gheorghe Benea, fost primar al orașului Dej, înainte ocupând funcția de director de vânzări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel