Loteria Română suplimentează cu 500.000 de lei fondul de câştiguri al categoriei I pentru tragerea Joker de joi, 31 octombrie, în timp ce la Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 12,88 milioane lei (2,70 milioane euro), se arată într-un comunicat al companiei.
'Joi, 31 octombrie 2019, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 27 octombrie, Loteria Română a acordat 23.306 câştiguri, în valoare totală de 19.111.562,33 lei. În urma câştigării premiului de categoria I la Joker, Loteria Română suplimentează pentru tragerea de joi, 31 octombrie a.c., fondul de câştiguri al categoriei I cu 500.000 de lei. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 12,88 milioane lei (peste 2,70 milioane euro) iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,56 milioane de lei (peste 329.000 de euro)', se precizează în comunicatul citat.
La Joker, la categoria a II-a, se înregistrează un report în valoare de peste 56.600 de lei (aproximativ 12.000 de euro) iar la categoria a III-a este în joc un report care depăşeşte 90.500 de lei (peste 19.000 de euro). La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de aproximativ 53.000 de lei (peste 11.000 de euro). La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 109.000 lei (aproximativ 23.000 de euro) iar la Super Noroc, la aceeaşi categorie, reportul depăşeşte 91.700 de lei (peste 19.000 de euro), conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu