Loto 6/49. Fondul de câştiguri, suplimentat

Fondul de câştiguri la Loto 6/49, categoria I, a fost suplimentat cu 500.000 de lei pentru extragerea de joi, 15 februarie, în timp ce reportul pentru categoria I a Jocului Joker va fi de peste 3,4 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al Loteriei Române, transmis marţi, peste două zile vor avea loc noi extrageri la jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. După ce la extragerile loto de duminică, 11 februarie, s-au înregistrat 28.095 de câştiguri în valoare totală de 11.248.929,99 lei, iar premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de două milioane de euro a fost adjudecat, Loteria Română a decis suplimentarea fondului de câştiguri al categoriei I cu suma de 500.000 de lei.

De asemenea, la jocul Noroc reportul cumulat pentru data de 15 februarie este în valoare de peste 1,1 milioane lei (circa 236.000 de euro), iar la Joker se înregistrează un report în valoare de peste 15,95 milioane de lei (3,42 milioane de euro).

[citeste si]  

Tot pentru joi, la Noroc Plus a rămas în joc, la categoria I, un report în valoare de peste 122.000 de lei (aproximativ 26.200 de euro), în timp ce la Loto 5/40 înregistrează, la categoria I, un report ce depăşeşte 529.500 de lei (peste 113.700 de euro), iar la Super Noroc, reportul categoriei I este de peste 133.200 de lei (circa 28.600 de euro). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel