Reportul la extragerea Loto "6 din 49" pentru tragerea de duminică depăşeşte valoarea de 3,92 milioane de euro, în timp ce la jocul Joker suma pusă în joc a ajuns la peste 1,7 milioane de euro, arată datele Loteriei Române.
Potrivit sursei citate, duminică, 21 aprilie, au loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la ediţia de joi, 18 aprilie, Loteria Română a acordat 17.700 de câştiguri, în valoare totală de 988.770,80 lei.
Astfel, pentru extragerile de duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49 se consemnează un report în valoare de 18,7 milioane lei (peste 3,92 milioane euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat ce depăşeşte 2,52 milioane lei (aproximativ 531.000 euro).
La Joker, la categoria I, valoarea reportului este de 8,13 milioane lei (peste 1,7 milioane euro), iar la categoria a II-a, la acelaşi joc, reportul ajunge la aproximativ 250.000 lei (în jur de 52.000 euro). La Noroc Plus, suma aflată în joc se ridică la peste 23.800 lei.
De asemenea, la Loto 5/40, reportul la categoria I "sare" de 107.000 lei (peste 22.500 euro), iar la Super Noroc, aceeaşi categorie, este de aproximativ 298.000 lei (peste 62.500 euro).
Loteria precizează că extragerea Noroc de joi, 18 aprilie 2019, s-a câştigat premiul de categoria a II-a, în valoare de 178.359,12 lei. Biletul a fost jucat la o agenţie din Cluj-Napoca şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc.
Sâmbătă, 27 aprilie a.c., Loteria Română organizează Tragerile Loto Speciale de Paşti. "Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, Loteria Română va organiza doua trageri: o tragere principală şi o tragere suplimentară. Pentru cea de-a doua tragere, Loteria va suplimenta fondul de câştiguri al categoriei I după cum urmează: Loto 6/49 - 200.000 de lei, Joker - 100.000 de lei, Loto 5/40 - 50.000 de lei", precizează instituţia.
Potrivit sursei citate, în zilele de joi, 25 aprilie, şi duminică, 28 aprilie nu se vor organiza trageri loto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News