Urmărește emisiunea live


Lotul DNA: Băsescu antrenează, prin procurori, o întreagă echipă de fotbal

Alegeri prezidentiale 2024

Motivele pentru care unii lideri din administrația centrală și locală, dar mai ales unii parlamentari s-au înregimentat în echipa președintelui Băsescu sunt diverse. Un numitor comun ar fi, în cazul a cel puțin 11 dintre ei, un dosar deschis la DNA fie pe numele propriu, fie al unor rude de gradul întâi. Cum se știe, instituția respectivă este controlată de Băsescu, care l-a numit prin decret pe Daniel Morar, în 2005. Am inclus în ”Lotul DNA” doar personajele despre care se știe public că au probleme la DNA și care îi mai sunt încă folositoare șefului statului, fie pentru meciurile de la Parlament, fie pentru sponsorii PDL. Din echipă nu fac parte oameni fără drept de joc, ca ex-ministrul Ridzi sau Solomon, fostul primar al Craiovei.

  1. Gheorghe Falcă are un dosar instrumentat de DNA pentru tranzacții cu imobile și terenuri în Arad. El este liderul primarilor PDL, iar județul său încă mai este considerat un fief al portocaliilor. Candidatura la prezidențiale a fost lansată de Băsescu din zona Aradului.
  2. Sorin Pandele, deputat PDL, are dosar pentru luare de mită și abuz în serviciu, pe când era director al Cadastrului Argeș.
  3. Cristian Boureanu este cercetat de DNA în ”Dosarul Loteria”, pentru abuz în serviciu, ca fost membru AGA al acestei instituții.
  4. Cristian Poteraș, primarul sectorului 6, unde se află și colegiul electoral al Elenei Udrea, este urmărit penal pentru retrocedări de terenuri.
  5. Dan Diaconescu, ”mogulașul media” care încearcă să lanseze un partid nou, este urmărit de DNA pentru șantaj.
  6. Dan Păsat, deputat PDL de Giurgiu, este, de asemenea, urmărit pentru șantaj.
  7. Nicolae Dobra, senator PDL de Alba, a intrat în atenția DNA pentru vinderea unui teren din Sebeș, alături de mai mulți consilieri locali. Acuzațiile nu au mai fost reluate de procurori după 2008.
  8. Eugen Bădălan, deputat PDL de Brăila, a fost în atenția DNA pentru modul în care și-a luat titlurile universitare, dar este ”prins” și în dosarul Ripstop (de furnizare a unor uniforme militare) sau în dosarul Tofan Grup.
  9. Marko Bela, președintele pricipalului partid aliat cu PDL, a fost cercetat de DNA pentru modul în care a încasat 90.000 de lei, pentru cărți nepublicate. Procurorii au dat NUP înainte de alegerile parlamentare, dar dosarul poate fi redeschis, dacă se descoperă noi amănunte.
  10. Attila Verestoy, senator și lider influent UDMR, face parte dintre acuzații din lotul Patriciu, pentru tranzacții pe bursă legate de Petromidia, dar i s-ar pregăti, potrivit presei, și noi dosare legate de tăierile de păduri sau de rețeaua Voicu.
  11. Adriean Videanu avea, potrivit Gândul, un dosar greu în lucru  la DNA, legat de borduri, dar și multe plângeri ale unor cetățeni, legate de retrocedări de case și terenuri din mandatul său de primar general.

Echipa ”DNA” ar putea avea şi trei rezerve:

  1. Cristian Diaconescu, unul dintre șefii UNPR, nu are direct probleme, dar soția sa se află, potrivit presei, în atenția DNA, într-un dosar de prejudiciere a Eximbank.
  2. Gheorghe Flutur ar putea fi anchetat pentru prestația din cazul gripei aviare, mai multe articole avertisment fiind lansate în presă asupra acestui subiect.
  3. Gigi Becali, europarlamentar pe lista PRM, dar și președinte PNG este acuzat în dosarul Valiza și în dosarul sechestrărilor de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel