FRF a informat printr-un comunicat oficial că în şedinţa Comitetului Executiv de azi s-a decis ca hotărârile Comisiei de licenţiere şi ale Comisiei de Apel pentru competiţia internă să poată fi atacate la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Astfel, FC Timişoara, clubul care a contestat la TAS decizia de a nu-i fi acordată licenţa, va aştepta decizia forului interbnaţional dacă va evolua în Liga I.
Şi Gloria Bistriţa poate apela la judecata TAS
Membrii Comitetului Executiv al FRF au votat azi cu 9 voturi pentru, 2 abţineri şi 2 voturi contra ca cele două cluburi să rămână în Liga I, dar Mircea Sandu nu a fost de acord cu votul, deoarece nu intra în atribuţiile CEx o astfel de decizie.
Pe plan extern, în privinţa participării în preliminariile Ligii Campionilor, lucrurile sunt clare, echipa bănăţeană nu va putea participa în sezonul 2011-2012 din cauza datoriei finaciare pe care o are faţă de Benfica Lisabona din transferul jucătorului Laszlo Sepsi.
De la anul, liber la datorii către stat
Comitetul Executiv al FRF a decis ca licențiatorul (însemnând Administrația de licențiere și Comisiile) să nu mai țină cont în evaluarea cluburilor începând din următorul ciclu de licențiere, de eventualele datorii ale acestora față de stat.
Citeşte şi:
FC Timişoara nu va putea evolua în cupele europene
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu