Mai multe conduceri ale organizaților locale ale PNL au fost dizolvate după alegeri.
Toate conducerile organizaţiilor locale ale PNL Braşov care au obţinut, la alegerile de duminică, sub media judeţeană de 37%, au fost dizolvate, transmite Agerpres. Acestea ar urma să aibă conduceri interimare până la începutul anului următor, a anunţat într-o conferinţă de presă, liderul organizaţiei judeţene, Adrian Veştea.
Potrivit lui, birourile politice ale organizaţiilor tuturor municipiilor din judeţ - Braşov, Săcele, Codlea şi Făgăraş, precum şi ale oraşelor Predeal, Râşnov, Rupea, Victoria şi Zărneşti şi ale mai multor comune au fost dizolvate.
În municipiul reşedinţă, conducerea interimară a fost preluată de liderul filialei, Adrian Veştea, iar în câteva cazuri - candidaţii la primărie care, deşi nu au câştigat funcţia, au obţinut rezultate bune, în altele rămânând, ca interimari, actualii preşedinţi.
Totodată, primarii şi consilierii ar urma să depună declaraţii de integritate, iar în cazul celor care au avut o condamnare, li se va retrage sprijinul politic. Cei care au procese pe rol, până la o decizie definitivă, nu vor putea să acceadă la o funcţie de viceprimar sau vicepreşedinte al CJ Braşov şi nici la una de preşedinte de comisie, susține Veștea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu