Curtea de Justiție a Uniunii Europene ar putea spune în curând dacă prescripția este sau nu valabilă, susține jurnalista Diana Tache.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu ar fi de acord cu deciziile CCR și ale instanței supreme care au condus la închiderea a sute de dosare din cauza prescripției. Jurnalista Diana Tache a declarat în cadrul emisiunii "Miercurea Neagră", de la DC NEWS, că CJUE ar urma să se pronunțe în această privință foarte curând.
"Doamna Udrea, de cinci ori amânată, este una dintre micile probleme pe care le are onorata instanță din România astăzi. Sunt foarte multe dosare care sunt în acest tip de stand-by de care vă spuneam și cumva cred că ele sunt împletite. Magistrații așteaptă să vadă și ce va stabili Curtea de Justiție a Uniunii Europene și ce le va transmite directorimea de acolo, astfel încât să înțeleagă dacă mai merg sau nu mai merg, dacă au ce să judece, dacă nu au ce să mai judece. Datele noastre sunt că răspunsul va fi unul destul de contondent pentru legiuitor, pentru Curtea Constituțională și pentru toți cei care au decis situația cu prescripția de la noi. Vom vedea" a declarat jurnalista Diana Tache.
"Adică, ce ne spuneți? Vă așteptați ca distinsa Curte Europeană să spună că prescripția este valabilă sau că nu e valabilă?", a cerut clarificări analistul politic Bogdan Chirieac.
"Mă aștept ca această Curte să ne dea un răspuns. Nu se judecă fondul acestei probleme, va fi undeva în toamnă, dar răspunsul noi îl așteptăm zilele acestea, până la finalul acestei luni, deci până să se intre în vacanță judecătorească, va fi unul de care să se țină cont în instanță. Adică nu este pro decizia de până acum a Curții Constituționale și a legiuitorului", a răspuns Diana Tache.
"Adică nu e pro prescripție, e anti prescripție, asta e ideea", a concluzionat Mugur Ciuvică.
Reamintim că Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2023, privind traficul de persoane, critică dur, în capitolul dedicat României, deciziile instanței supreme și a Curții Constituționale privind termenele de prescripție a dosarelor, decizii care au condus la închiderea a sute de dosare, inclusiv câteva zeci în care erau cercetați sau judecați traficanți de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News