Trei foști angajați ai Mediafax vor să dea lovitura pe piața media.
Trei foști angajați care au lucrat în Mediafax în compania de monitorizare, în echipa de bază a departamentului, au lansat o firmă de profil – Klarmedia, scrie Pagina de Media.
Trei oameni sunt fondatorii noii companii de monitorizare, activă pe piață din această lună. Este vorba de Ionuț Anastase, Octavian Petrescu și Ramona Pîrvulescu. Toți au lucrat mulți ani la compania de monitorizare din grupul lui Adrian Sârbu. Ionuț Anastase a fost coordonatorul vânzărilor companiei Mediafax Monitorizare.
Ramona Pîrvulescu și Octavian Petrescu au fost account manageri, ocupându-se de vânzarea produselor Mediafax, atât a celor de monitorizare, cât și a abonamentelor de business. Cei trei dețin jumătate din Klarmedia, celelalta 50 de procente fiind deținute de compania IT Solvit Networks (firmă care are și o divizie de softuri pentru monitorizare).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu