Administraţia Emmanuel Macron a pierdut majoritatea în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, în contextul formării unui nou grup parlamentar, potrivit 20minutes.fr.
Şapte deputaţi din cadrul formaţiunii Republica în Mişcare (LREM) au trecut, marţi, la grupul parlamentar Ecologie, Democraţie, Solidaritate, care s-a prezentat ca fiind „independent", „nici la putere, nici în opoziţie".
În acest context, formaţiunea Republica în Mişcare (LREM, centru) are acum 288 de locuri în Adunarea Naţională, sub nivelul majorităţii, de 289 de locuri.
Noul grup intenţionează să contribuie la „ambiţia puternică de transformare socială şi ecologică", „să răspundă la urgenţa ecologică, să modernizeze democraţia, să diminueze inegalităţile sociale şi teritoriale".
„Vom impulsiona şi vom susţine toate deciziile care se ridică la înălţimea acestei mize, dar vom şti să ne opunem în alte cazuri", avertizează grupul parlamentar condus de Matthieu Orphelin şi de Paula Forteza, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News