Lovitură pentru clienții care au Volkswagen. Un comisar european își strigă disperarea

Comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, a recunoscut că nu a reuşit să convingă grupul auto german Volkswagen să îi despăgubească pe consumatorii europeni afectaţi de scandalul Dieselgate, transmite Bloomberg.

Jourova a promis însă că va continua să facă presiuni pentru ca Volkswagen să ofere consumatorilor europeni mai mult decât repararea vehiculelor.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto european şi mondial, este implicat într-un scandal de amploare după ce în toamna anului trecut a recunoscut că, în perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Din cele aproximativ 11 milioane de vehicule afectate la nivel global, 8,5 milioane sunt în Europa.

[citeste si]

Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri celor 8,5 milioane de deţinători de vehicule din Europa în timp ce majoritatea deţinătorilor de vehicule diesel marca VW din SUA vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari, în funcţie de valoarea vehiculelor înaintea scandalului Dieselgate. 'Am încercat să le explic celor de la Wolkswagen că, la final, un astfel de gest ar fi benefic pentru ambele părţi. Până acum însă nu s-a întâmplat nimic pe acest front', a declarat vineri Vera Jourova.

Eforturile comisarului european de a convinge Volkswagen să îi despăgubească pe consumatorii europeni sunt împiedicate de prevederile UE care acordă statelor membre puterea de a impune respectarea normelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel