Deputatul Florin Popescu a dat, marți, cu subsemnatul la Direcția Națională Anticorupție.
La ieșirea de la DNA, Florin Popescu a declarat: "Eu am încredere și în justiție, și în Parlament, și în Curtea Supremă. Își vor face datoria și vor și obiectivi". Întrebat dacă este posibil ca deputații să voteze în plen arestarea sa preventivă, Florin Popescu a spus că "totul este posibil".
El a precizat că "s-a pus sechestru pe casa în care stau și pe casa în care stau părinții mei".
DNA precizeză, într-un comunicat de presă că:
În completarea comunicatelor nr. 494 și 496 din 23 aprilie 2014, referitoare la inculpatul POPESCU FLORIN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
La data de 25.04.2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus instituirea sechestrului și notarea ipotecară, până la concurenţa sumei de 485.500 lei, asupra a 2 imobile, ce aparțin inculpatului POPESCU FLORIN AURELIAN, situate în mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu