EXCLUSIV  Lovitură pentru Kovesi. Criza desemnării procurorului șef european ca oportunitate

Ceea ce scriam cu ani în urmă, și anume că MCV va deveni instrumentul cu care România va fi menținută ca membru de rang inferior al UE s-a adeverit. Frica Guvernului român de a notifica faptul caducității MCV ca urmare a expirării termenului de valabilitate al clauzei de salvgardare din Tratatul de aderare a României la UE, la 1 ianuarie 2010, își arată consecințele tragice. Ministrul Meleșcanu promisese că va face un pas în această direcție înaintea Crăciunului 2018. Nu l-a făcut. Nu i-au permis cei care îl trag de sfori.

A venit vremea ca ceea ce protagoniștii Europei germane au reușit în România să se extindă la nivelul întregii uniuni. Aceasta și în legătură cu proiectul UE cu mai multe viteze, proiect care implică printre altele întoarcerea fondurilor europene rezervate micilor contributori (deveniți mari perdanți) către marii contributori (ajunși mari profitori).

Despre instituirea unei funcții de procuror european s-a discutat la începutul anilor 2000 în cadrul Convenției privind viitorul Europei. Era vorba despre o procuratură federală care să urmărească infracțiunile transfrontaliere; cu precădere cele legate de tranzacțiile bancare și frauda fiscală. Participanții nu au căzut de acord în legătură cu crearea unei asemenea instituții și în consecință ea nu a fost preluată de Tratatul constituțional și nici de Tratatul de la Lisabona, care a asimilat substanța acestuia.

Rezultatul unui acord între câteva state membre ale UE

Procurorul european de azi este rezultatul unui acord între câteva state membre ale UE, recunoscut în dreptul european sub numele de „cooperare consolidată". Tratatele au permis o asemenea formulă statelor membre care doresc să meargă mai repede și mai departe cu integrarea lor, fără a aștepta consimțământul tuturor. Pe o atare cale se pot experimenta soluții de tip federal care fie își vor demonstra neviabilitatea putându-se renunța la ele fără multe costuri, fie vor inspira și pe cei mai reticenți să avanseze în direcția realizării unei adevărate Europe politice. În atari condiții, obiectul concret al fiecărei cooperări (în speță procuratura europeană) nu este reglementat prin tratatele europene și, deci, regulile sale de organizare și funcționare nu fac parte din dreptul UE, nefiind acquis comunitar. Comisia europeană, în mod excepțional, este obligată să dea sprijin acestor forme de cooperare avansată fără ca ele să poată fi considerate structuri propriu-zise ale UE.

Idee proastă

A face din procuratura europeană obiect al cooperării consolidate este o idee proastă. Nu se vede cum, într-un ansamblu de state având acces egal la libertățile UE (de circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor), precum și drepturi teoretic egale privind obținerea de fonduri europene, numai infracțiunile comise de cetățenii unora pot fi urmărite la nivel european iar alte altora nu, deși toți aceștia sunt parte în același raport juridic. Iată ce mă face să cred că scopul pentru care Germania, în primul rând, a scos proiectul de la frigiderul unde îl lăsase Convenția europeană a fost acela de a descuraja absobția de fonduri europene în anumite state membre considerate a fi în eșalonul secund al UE, debarasându-se astfel de obligațiile aferente politicii de coeziune, în folosul bogaților Europei și în special al cetățenilor germani. Asta înseamnă trecerea de la proiectul federal la realitatea imperială.

Guvernul Cioloș a băgat România fără zăbavă în acest proiect. Guvernul Dăncilă trebuie să corecteze această eroare. Nu ar fi decât un alt pas pe linia conversației Dăncilă-Merkel referitoare la conductele de gaze rusești din Marea Baltică. Aceasta cu atât mai mult cu cât, după cum corect observa jurnalistul Bogdan Chirieac, insistența ostentativ-abuzivă cu care Germania o sprijină pe Laura Koveși pentru ocuparea funcției de procuror șef european miroase a gaz rusesc; respectiv este o măsură de retorsiune, sau mai pe românește, o răzbunare ca răspuns la fermitatea președinței române a Consiliului UE în apărarea intereselor comune ale tuturor statelor membre și a acquis-ului comunitar.

Faptul că Germania manevrerază la vedere pentru a aduce în poziția de procuror șef european un impostor român în locul unui procuror autentic german, lasă fără dubiu intenția din spatele declarațiilor politic corecte. Procurorul european trebuie să fie o unealtă germană care să împiedice ajungerea fondurilor europene în anumite țări – mai exact cele central și est europene sau cele sudice – într-o manieră cu mult mai eficientă decât o făcea până acum OLAF.

Acesta din urmă verifica dacă fondurile distribuite au fost regulamentar folosite. Recuperarea lor, după caz, era dificilă și consumatoare de timp. Procurorul european va face, așa cum s-a întmplat în România și s-a lăudat Codruța Koveși, ca fondurile să nici nu mai ajungă la destinatarul lor legitim. Când un contract se îndreaptă spre un contractant nedorit, intervine procurorul cu câteva „indicii" în buzunar și respectivul o ia la sănătoasa. Dacă contractul este adjudecat de o preacinstită firmă germană sau vreun asociat al acesteia, „indiciile" dispar și procurorul tace.

Riscul va fi măsurat cu mult mai multă atenție decât riscul comercial sau financiar

Cu timpul, procurorul european va dirija repartizarea fondurilor europene și atribuirea comenzilor doar prin comunicate privind începerea urmăririi penale. Acestea vor constitui baza de calcul al riscului judiciar aferent investițiilor în mai mari sau mai mici proiecte europene. Acest risc va fi măsurat cu mult mai multă atenție decât riscul comercial sau financiar și va avea un impact mult mai mare asupra sorții proiectelor finanțabile din fonduri europene.

Cu un asemenea sistem știm de pe acum că România va absorbi încă și mai puține fonduri europene decât în trecut. După cum este clar că statele care nu au intrat în această cooperare consolidată vor avea probleme mai puține. Procurorul european nu va avea competențe în ceea ce privește operațiunile desfășurate pe teritoriul lor ori avându-l ca punct de plecare sau destinație.

De ce atunci ar mai rămâne România legată de proiectul procurorului european în forma actuală? Când Parlamentul european consideră că un procuror revocat în țara sa pentru repetate încălcări ale Constituției, violări ale drepturilor omului și erori manageriale grave care au transformat cercetarea penală în instrument de tortură și de distrugere a elitelor naționale și a destinelor individuale, poate fi șef al parchetului european, țara respectivă nu mai poate accepta să rămână sub jurisdicția transnațională a acestuia. (De fapt nici o țară, cu excepția celei care îl manipulează, nu ar trebui să o accepte.)

VEZI ȘI: Dragnea, discurs DISTRUGĂTOR pentru Iohannis. Chirieac, reacție

La Paris sau la Bruxelles, procurorul francez cu o carieră impecabilă și necontroversată, în care a probat atât neutralitatea cât și respectul pentru drepturile omului, va fi tot și doar un procuror implicat în apărarea legii. Procurorul român revocat la București, va fi la Bruxelles, în raporturile cu România și nu numai, din punct de vedere subiectiv, tot și doar un procuror revocat; și desigur, un procuror îndatorat Germaniei și altor câtorva state occidentale care l-au folosit ca unealtă a geopoliticii lor.

Retragerea din proiectul de cooperare consolidată privind procurorul european printr-o simplă notificare

Dacă se dorea cu orice preț un procuror român în funcția de procuror șef european, în considerarea prestigiului școlii române de drept ori a faptului că România, fiind o țară de dimensiuni mijlocii, nu are capacitatea politică de a-l folosi în scopuri străine intereselor comune europene, putea fi ales unul dintre mulții profesioniști ai dreptului românesc fără implicare în activități oculte antinaționale și antidemocratice. De ce nu s-a întâmplat așa, este clar.

Guvernul român poate opera retragerea din proiectul de cooperare consolidată privind procurorul european printr-o simplă notificare, fără ca aceasta să afecteze calitatea de membru UE a României. Dacă un stat membru se poate retrage din UE, cu atât mai mult un astfel de stat poate părăsi un grup care doar cooperează în interiorul uniunii.

VEZI ȘI: Darius Vâlcov - Gabriel Biriș, scandal la Antena 3. Replici dure, sâmbătă dimineață

Într-un asemenea demers Bucureștiul ar găsi aliați chiar printre actualii participanți la cooperare care au început să vadă adevărul. Italia, la rândul său umilită, cu care avem și un parteneriat strategic, este neîndoielnic unul dintre aceștia. Ca să nu mai vorbim că gestul ar fi aplaudat și la Washington.

Asta nu ar însemna că România încetează să susțină ideea unui sistem judiciar european cu caracter federal. Nu însă pe calea cooperării consolidate. Vom accepta o procuratură europeană când toți membrii UE o vor accepta și când vor exista garanții că aceasta funcționează pe baza unor reguli care să îi garanteze neutralitatea politică și obiectivitatea profesională. România s-a fript prea tare cu ciorba soluțiilor excepționale gătită la Bruxelles după rețetă germană (vezi DNA, ANI sau MCV) pentru a nu sufla acum și în iaurtul procurorului european.

România ar putea notifica și încetarea cooperării în cadrul MCV

Cu prilejul ieșirii din cooperarea consolidată în discuție, pentru a face masa mai bogată și morala fabulei mai explicită, România ar putea notifica și încetarea cooperării în cadrul MCV, după ce acesta și-a pierdut validitatea încă în 2010.

Mandatul Parlamentului și al Comisiei expiră în câteva luni. Macron încă mai are de gestionat războiul vestelor galbene și al fularelor roșii. Merkel nu se simte nici ea prea bine. Timmermans a rămas fără susținere națională iar în PSE doar mult hulitul PSD îi mai aduce voturi. În această lume fluidă, numai președinția română a Consiliului UE își păstrează stabilitatea în lunile care vin. De ce nu ar face atunci România, împinsă cu spatele la zid și scuipată pe obraz fără menajamente, un gest care să le impună celorlalți respectul, aducându-i cel puțin la masa negocierilor într-un spirit rațional și pozitiv?

Să facem, deci, din criza desemnării procurorului șef european o șansă pentru (re)dobândirea unei poziții demne și respectate în Europa. De acum, după experiențele europene ale ultimelor zile concluzia este limpede: România, redusă în UE la statutul de teritoriu sub tutelă, nu mai are nimic de pierdut; ea are totul de câștigat.

Notă - Titlurile și intertitlurile aparțin redacției DC News.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News