Companiile de consultanță propun Guvernului tehnocrat un nou impozit pentru șoferi, stabilit în funcție de gradul de poluare a mașinii.
Taxa ar urma să fie stabilită în funcție de rezultatele ITP și s-ar adăuga celei de înmatriculare și impozitului auto.
Timbrul de mediu și taxa de poluare introduse de Guvern începând cu 2007 nu au oprit intrarea de mașini second-hand în România. "Ar trebui ceva mai mult faţă de acest timbru. Îl plătesc o dată şi după aceea pot să merg cu maşina pentru zece ani. Ar trebui ca maşinile mai poluante să plătească mai mult", spune Bogdan Belciu, partener într-o companie de consultanţă, potrivit Digi24.
"S-a văzut la inspecţia tehnică care este nivelul de poluare şi s-a mers mai departe în fiecare an. Se pot folosi şi anumite praguri cheie pentru emisiile de dioxid de carbon", este de părere Daniel Anghel, partener într-o companie de consultanţă.
Importatorii de maşini second-hand sunt evident revoltaţi. "Dacă vrem să încurajăm producţia internă, adică producţia de maşini autohtonă, introducem un mecanism coerent cum se practică în toate ţările: plăteşti o taxă relativ simbolică un an, doi, trei, iar din al treilea an această taxă începe să se mărească, astfel încât tu să fii stimulat să vinzi maşina şi să iei o maşină nouă", spune Florea Pârvu, directorul unui târg de maşini second-hand.
Problema este că taxele de mediu impuse până acum au avut un efect invers. Din 2008, numărul mașinilor aflate în circulație pe șoselele României a crescut cu 21%. 57% dintre aceste mașini, aproximativ 5 milioane, sunt mai vechi de zece ani. În plus, dacă-n 2008 vârsta medie a mașinilor din România era de opt ani, în prezent e de 13 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu