Lovitură pentru preşedinte. Senatul a votat

Senatul a adoptat miercuri, într-o şedinţă online, modificările propuse de social-democraţii Şerban Nicolae şi Daniel Zamfir la legea Consiliului Concurenţei.

Conform modificărilor votate în Senat, preşedintele României a fost eliminat din procedura de numire a conducerii instituţiei.

Senatorii Şerban Nicolae şi Daniel Zamfir au introdus câteva amendamente de ultim moment la proiectul de lege, care a fost aprobat în comisiile de specialitate.

Argumentele prezentate azi (miercuri-n.r.), în plenul Senatului, de către unul din iniţiatorii legii, senatorul PSD Şerban Nicolae, sunt mai mult decât străvezii. Cerbicia cu care, în plină pandemie, PSD revine, pentru a patra oară, cu această propunere legislativă ne demonstrează cât de atent este acest partid când vine vorba de a sabota orice instituţie care ar putea funcţiona independent, dincolo de interesele sale politice", a transmis senatorul USR George Dircă.

Potrivit proiectului, preşedintele României a fost eliminat din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenţei. Proiectul a fost adoptat cu 80 de voturi „pentru", 48 „împotrivă" şi două abţineri.

Actul normativ a fost deja adoptat de Camera Deputaţilor, fără modificările introduse pe ultima sută de metri de cei doi senatori PSD. Senatul este forul decizional în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel