Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL şi vicepreşedintele Uniunii Barourilor din România, a vorbit despre măsurile fiscale de la nivelul Executivului, ce lovesc profesiile liberale.
"Noi, ca profesie liberală, şi aici mă refer la profesia mea de avocat, împreună cu celelalte profesii liberale, grupate în Uniunea Profesiilor Liberale din România, adică experţi judiciari, notari publici, arhitecţi, psihologi, medici veterinari, consultanţi fiscali, auditori, etc, toţi suntem loviţi de aceste măsuri despre care am aflat dintr-un draft de OUG care a apărut în spaţiul public.
Eu având dublă calitate, cea de avocat, membru al organelor de conducere din Baroul Bucureşti, şi senator PNL, mi s-a părut o ştire nereală, pentru că la nivelul PNL nu am avut cunoştinţă de o asemenea prevedere care să fi fost discutată. Ştiam că se lucrează la OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare, dar nu am ştiut că se discută de două ordonanţe, inclusiv de una care introduce noi taxe. Când a apărut în spaţiul public informaţia, s-au inflamat profesiile liberale. Am primit telefoane de la colegi avocaţi, de la colegi din alte profesii. M-au întrebat ce facem. Era întrebare pentru senatorul Fenechiu.
Eu le-am spus că nu facem nimic, pentru că la nivelul PNL nu a avut loc nicio discuţie în acest sens", a declarat Daniel Fenechiu la DC NEWS TV.
"Da, dar sunteţi o coaliţie!", a intervenit Bogdan Chirieac.
"Staţi puţin. Oamenii m-au sunat şi am început şi eu să dau telefoane. Nu am primit răspunsuri satisfăcătoare, aşa că m-am dus la preşedintele PNL, dl Ciucă. Acesta mi-a confirmat că sunt în discuţie două ordonanţe, dar că ele nu au fost discutate. Şi că ce a ieşit în spaţiul public e doar un draft întocmit la Ministerul Finanţelor, e adevărat, pentru a fi discutat în coaliţie, dar care nu fusese discutat, şi care conţinea toate măsurile pe care nişte oameni au considerat că pot să le ia, ca să aducă mai mulţi bani la buget. Propunerea era, tehnic, a ministerului Finanţelor. Eu făcusem nişte declaraţii publice că nu mărim fiscalitatea, şi îmi menţin punctul de vedere.
Aşa că am convocat Uniunea Naţională a Barourilor din România, am ieşit cu primul comunicat în care am spus că suntem împotriva măsurii", a mai explicat Fenechiu.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News