LPF redeschide cazul "Valiza". Ce riscă Steaua

Valentin Alexandru
Valentin Alexandru

Steaua poate avea probleme grave atât pe plan extern, cât și pe plan intern. Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a anunțat, miercuri, că membrii comisiilor Ligii vor redeschide cazul "Valiza", în urma sentinței definitive a ÎCCJ în acest dosar.

"Cazul va fi deschis, dar nu a apărut deocamdată o decizie oficială (n.r. - a instanţei). Până nu există un document oficial nu putem face nimic. Ceea ce am văzut în presă e interpretabil, unii au spus că a fost condamnat pentru corupţie, alţii pentru fals şi uz de fals, şi alţii pentru mită. Eu nu mă pronunţ, că nu am dreptul, pentru că eu pot influenţa comisiile, dar pot să vă spun că mâine-poimâine, când se va da hotărârea cu motivare cu tot, cazul va fi reanalizat", a spus Alexandru pentru Mediafax.

Valentin Alexandru a mai explicat că acest caz va fi analizat în baza regulamentului disciplinar de la data săvârşirii faptei, sezonul 2007-2008.

"Se va aplica <<biblia>> (regulamentul disciplinar) de la momentul ăla, când s-a comis fapta, pentru că nu ar fi corect să o aplici pe cea de anul ăsta. Nu e vorba de excludere în niciun caz. E vorba de pedepsirea celor care au săvâşit fapta. Apoi, articolul 60 vorbeşte ceva de depunctarea echipei. Nu am exact în cap în momentul ăsta. Iar la articolul 61, unde e vorba de manipulare, e vorba doar de persoana care a săvârşit fapta. Se va relua toată chestiunea, ori validăm hotărârea ultimei instnaţe de recurs a federaţiei, cum era atunci, ori se va reanaliza. Atunci nu era vorba de retrogradare, după cazul valiza a fost introdusă această chestiune. E vorba doar de depunctare", a spus secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel