Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a venit cu noi explicații pentru întârzierile de la Magistrala M5, Drumul Taberei - Eroilor.
'Am de gând să am o discuţie cât se poate de normală şi civilizată cu primarul general şi fac apel public să sprijine toate activităţile care să ducă la darea în trafic cu călători a Magistralei M5', a spus Bode la Digi 24. Acesta a afirmat că luni a avut loc prima şedinţă a Comisiei de recepţie, în care sunt 20-25 de membri, şi a avut 'neplăcuta surpriză' ca reprezentantul Primăriei să nu fie prezent. Ministrul a subliniat că se fereşte să mai facă anunţuri în ceea ce priveşte Magistrala M5 Drumul Taberei, dar că în momentul în care a preluat mandatul a considerat că este unul dintre cele mai importante obiective de investiţii derulate prin compania Metrorex.
'Şi azi spun că este unul dintre cele mai importante obiective din Bucureşti, nu doar ca valoare ci şi ca importanţă pentru bucureşteni. De aceea, preocupat fiind ca acest obiectiv să fie finalizat cât mai repede, după câteva săptămâni de analiză cu toate companiile implicate în cele trei contracte, de structură, respectiv finisaje şi semnalizări, au ajuns la concluzia că 30 iunie este termenul pe care şi-l pot asuma împreună cu managementul companiei Metrorex. Şi l-au asumat şi nu l-au respectat. Au venit cu tot felul de explicaţii, două dintre ele plauzibile.
Atunci, pe 22 iunie, când am fost la metrou cu domnul prim ministru, am spus că până la darea în trafic cu călători nu voi mai merge acolo să călătoresc cu trenul de metrou. Am făcut acea vizită parcurgând tot traseul, arătând că lucrările sunt finalizate. Promitacii din noiembrie 2019 s-au transformat în explitaci', a subliniat ministrul.
Potrivit acestuia, antreprenorii au explicat, 'plauzibil', că la una dintre cele şase centrale de ventilaţie, care au dublu rol, respectiv ventilaţie şi captarea apelor din infiltraţii, cea din zona Pieţei Moghioroş, când au început lucrările au apărut probleme cu apele din infiltraţii şi că, dacă măresc ritmul, riscă să compromită şi mai mult termenul de finalizare. 'Mai mult, am avut neşansa ca doi angajaţi ai companiilor ce lucrau la respectiva centrală să fie depistaţi pozitiv cu noul coronavirus şi 64-65 de angajaţi au fost trimişi în izolare două săptămâni', a menţionat Bode.
El a adăugat că o altă explicaţie a fost aceea că magistrala nu se poate da în trafic cu călători până în momentul în care nu sunt finalizate toate testele: electroenergetice, testele dinamice, cu tonaj, cu tren cu viteza mare, cu viteza mica, cu tren gabaritic.
'Am acceptat această explicaţie şi azi suntem în următoarea situaţie: lucrările la centrala de ventilaţie din zona Pieţei Moghioroş s-au finalizat. Azi se realizează, din 17 au început, testele dinamice şi cele pentru instalaţiile electroenergetice, care sunt în regulă. Din 17 august sunt opt trenuri între orele 12:00-17:00 care circulă pe acest tronson pentru efectuarea testelor dinamice şi înmagazinarea tonajului de rodaj, se realizează probele statice şi suntem în situaţia în care, în paralel, realizăm recepţia pe segmente, pe secţiuni, respectiv recepţia la terminarea lucrărilor.
Specialiştii spun că în luna septembrie noi putem să finalizăm toate aceste teste dinamice, toate recepţiile, pe secţiuni, şi din septembrie să avem posibilitatea să circulăm cu trenul pe cele 10 staţii Magistrala M5 Drumul Taberei - Eroilor', a punctat şeful de la Transporturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu