Lucian Bute a oferit o primă reacție pe contul său de Instagram, după ce comisiile abilitate au stabilit că boxerul român nu a încercat să se dopeze și astfel a primit o suspendare de doar șase luni, care deja s-a încheiat.
A fost cea mai dificilă bătălie a carierei mele, una care a lăsat răni adânci. Nu am căutat niciodată să am un avantaj incorect față de adversari și sunt mulțumit că autoritățile Districtului Columbia și WBC au examinat problema cu obiectivitate și au caracterizat drept neglijență folosirea unui supliment nutrițional contaminat, a scris Bute într-o postare pe Instagram.
Voi continua să lupt pentru un box curat și pentru implementarea regulilor FDA în industria suplimentelor astfel ca situații de acest fel să fie evitate, a adăugat pugilistul, care a mulțumit pentru sprijinul acordat de staff-l său.
Citește și: Suspendare Lucian Bute: Boxerul scapă de suspendare și poate urca din nou în ring
E timpul să merg mai departe după luni de incertitudine și de luptă cu ideea că am fost acuzat de dopaj după egalul cu Badou Jack pentru titlul mondial WBC World (la categoria supermijlocie, n. red.). Sunt mulțumit și ușurat pentru înțelegerea la care am ajuns săptămâna aceasta cu Comisia de box din Washington DC: voi face o donație de 50.000 de dolari programului WBC/WADA și accept cele șase luni de suspendare a licenței, retroactiv, începând cu 6 mai 2016, a mai precizat Bute în postare.
Fostul campion mondial a subliniat că își va continua cariera și va urca în ring la începutul anului viitor, mulțumindu-le, totodată, fanilor săi care l-au susținut în toată această perioadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News