Lucian Isar distruge mitul crizei economice din România

Economistul Lucian Isar a demonstrat, la emisiunea "Subiectiv", emisiune realizată de Oana Zamfir și Răzvan Dumitrescu la Antena 3, cum România este băgată, din când în cand, în crize artificiale.

"Vedem campanii electorale într-un proiect de țară inițiat în anii 90, 92, care presupune din când în când câte o criză autogenerată. Pe lângă faptul că oamenii sunt ținuți în sărăcie pentru a fi mai ușor de manipulat, pe lângă faptul că există ceea ce se numește captura statului, se mai și generează, din când în când, artificial, câte o criză în România", a spus Lucian Isar, la Antena 3.

Lucian Isar a dat exemplu criza resimțită de români în 2009 și 2010, care a fost declanșată prin mai multe măsuri luate în 2008.

"România e o țară bogată, e foarte greu să o trimiți în recesiune pentru că e foarte bogată și are un ritm natural de creștere economică de 5%. Ca să o aduci sub zero, trebuie să faci câteva anunțuri pregătitoare", a mai spus Lucian Isar.

Între aceste anunțuri se numără și creșterile salariale cu 50% (care nu au mai avut loc), creșterea dobanzilor în criză de către guvernatorul Isărescu, "cel care și-a dat spor de performanță și care a din noiembrie 2008 a blocat creditarea". "Așa s-a dus România în nas", a mai spus Lucian Isar.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel