Lucian Mîndruță, impresionat într-un mod nu foarte plăcut de atmosfera întâlnită pe litoralul românesc, a reacționat dur într-o postare recentă pe Facebook, față de cei care preferă să asculte muzică la volum sonor maxim.
"Imbecil litoralul ăsta pe care s-au întors discotecile pe plajă după 12 noaptea. Pe vremea PDL-ului a existat o tentativă de linişte spre miezul nopţii. Acum, mitocanii se răzbună: nu mai există sau nu se aplică nicio lege legată de volumul sonor. Da, mah, daţi muzica tare! Daţi mai tare, că la neuronul ăla cu care o ascultaţi şi care trebuie să se mai ocupe şi de respiraţie ai nevoie de stimuli puternici. Daţi tare, să ne bălăcărim între noi, în voma noastră de atmosferă estivală, de peşti şi femei uşoare, de droguri şi mizerie pe jos, spălată abia de ploaia de la toamnă. Dați tare, să ajungă la toată lumea lipsa de respect. Daţi tare, pentru ca la doi români blambeci care se leagănă surzi în discotecă, alţi o mie să se învârtă în pat, în hotelurile din jur. Daţi tare, să ştie tot universul: aici, la putere e zgomotul. Muuult zgomot pentru absolut nimic!", a scris Lucian Mîndruţă, pe contul său de socializare.
De altfel, Lucian Mîndruță pare a nu reuși să se bucure de odihnă în această vară, având în vedere, că fostul prezentator TV a mai fost chinuit, tot în această săptămână, de o petrecere cu manele la nici 500 de metri de el, despre care a scris, de asemenea, pe Facebook.
"Am sunat la 112. A venit poliția, au dat încet câteva minute, a plecat poliția, au luat-o de la capăt. Dacă mă plâng și zic lucrurilor pe nume, mâine, nenumărate ONG-uri îmi vor sari în cap că discriminez", povestea Mîndruță incidentul.
"Și totuși: dreptul meu la liniște, în casa mea, cine îl apără? (...) Și apropos de drepturi: unde e dreptul meu de a nu mi se băga pe sub ușă și pe geam gunoiul sonor al unei subculturi a furtului, a șmecheriei și-a jegului mental, mai bine cunoscută sub numele de text de manea? Pe mine cine mă apără de ea?", se întreba retoric Mîndruță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu