Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit, joi, că solicitarea procurorului Lucian Onea de ridicare a măsurii controlului judiciar va fi judecată pe 6 septembrie.
Solicitarea formulată de fostul procuror-şef al DNA Ploieşti avea termen iniţial pe 27 august, dar judecarea ei a fost amânată după ce un magistrat căruia îi revenise dosarul a făcut declaraţie de abţinere.
Declaraţia a fost admisă, instanţa dispunând trimiterea dosarului pentru repartizare aleatorie, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul ÎCCJ.
ÎCCJ a respins deja pe 2 august, ca nefondată, o altă plângere formulată de procurorul Lucian Onea, prin care acesta solicita revocarea măsurii controlului judiciar. Lucian Onea a contestat la instanţa supremă măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de Parchetul General, într-un dosar în care este cercetat pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.
Dosarul a fost deschis în urma unor plângeri penale depusă de deputatul Andreea Cosma şi fratele ei, Vlad Cosma.
Pe 27 iulie, Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost puşi, de Parchetul General, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, ei având interdicţia de a comunica între ei şi cu anumite persoane, de a exercita profesia de procuror şi de a deţine arme. Parchetul General susţine că în anul 2015 Lucian Onea şi Mircea Negulescu au determinat prin constrângere un martor (Vlad Cosma - n.r.), ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia (Andreea Cosma - n.r.), să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/ liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept 'mită electorală'. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti. Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News