Lucky Peterson, artist american celebru, mort la vârsta de 55 de ani

Cunoscutul bluesman american Lucky Peterson, chitarist şi pianist, a murit duminică, în locuinţa sa din Dallas, la vârsta de 55 de ani.

Cunoscutul bluesman american Lucky Peterson, chitarist şi pianist, a murit duminică, în locuinţa sa din Dallas, la vârsta de 55 de ani, informează luni Billboard. Peterson se afla acasă când i s-a făcut rău şi a fost transportat de urgenţă la spital în stare gravă, dar din păcate nu şi-a revenit, se arată într-un comunicat publicat pe conturile sale de pe reţelele de socializare, fără a fi anunţată cauza decesului. Născut Judge Peterson în Buffalo, New York, în 1964, Peterson a moştenit pasiunea pentru blues de la tatăl James Peterson, celebru chitarist şi patron al clubului The Governor's Inn pe scena căruia au urcat nume sonore ale acestui gen muzical, precum Willie Dixon. Lucky Peterson a susţinut primul concert la doar câţiva ani, iar la 5 ani a înregistrat primul album, Our Future, sub aripa protectoare a lui Willie Dixon. De-a lungul carierei, Peterson a cântat şi a înregistrat cu nume mari precum Etta James, Bobby Blue Bland, Little Milton, Otis Rush sau Kenny Neil şi a lansat zeci de albume şi compilaţii. În octombrie 2019, Peterson a sărbătorit 50 de ani de carieră prin lansarea albumului 50 - Just Warming Up!. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel