Lucrări în guaşe realizate de Salvador Dali vor fi scoase la licitaţie

Cincisprezece lucrări în guaşe realizate de Salvador Dali între 1959 şi 1976 sub forma unor felicitări vor fi vândute la licitaţie în Franţa pe 4 iunie, relatează AFP.

Valoarea acestor lucrări în guaşe pe hârtie este estimată între 20.000-30.000 de euro până la 70.000-100.000 euro. Lucrările lui Dali din această perioadă sunt în plină reevaluare, chiar dacă nu aparţin perioadei suprarealiste (1930-1940), cel mai bine cotată.

Felicitările au fost realizate pentru un laborator farmaceutic spaniol, a declarat Bruno Jaubert, director al departamentului de Artă impresionistă şi modernă al casei de licitaţii Artcurial. 

Laboratorul Hoechst Ibérica a comandat la fiecare sfârşit de an aceste felicitări trimise clienţilor săi, care au fost însoţite de fiecare dată de un autograf al artistului Dali. Aceste lucrări au fost expuse timp de 20 de ani la Fundaţia Dali a Figueras, din nordul Spaniei.

Metamorfoza, crisalida, Daphne, Don Quijote, teme recurente ale imaginaţiei lui Dali, au transformat tradiţionalul pom de Crăciun cu ajutorul culorilor vii şi luminoase, subliniind beneficiile naturii şi ale plantelor medicinale.

Salvador Dali nu a acceptat decât puţine comenzi, cu excepţia portretelor mondene, decorurilor pentru cinema şi a ilustraţiilor pentru cărţi.

Vezi și: Jumătate de milion de lire sterline pentru două lămpi erotice semnate Salvador Dali

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel