Lucruri mai puțin știute despre Mioara Roman. Oana Roman: Ce a văzut acolo a făcut-o să nu mai doarmă niciodată fără somnifere

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Oana Roman a povestit lucruri mai puțin știute despre mama sa.

Publicitate

Oana Roman a povestit lucruri mai puțin știute despre mama ei. Aceasta a mărturisit că zilele Revoluției au legat-o foarte mult de Mioara Roman.

"Mama a făcut foarte mult bine. A influențat în mod pozitiv și decisiv viața multor oameni. Eu am învățat foarte multe lucruri de la ea. A fost un exemplu de demnitate, onoare și echilibru.

În momentele grele, în care noi eram pierduți, ea a fost mereu vocea rațiunii. Chiar și în cele mai grele momente din viața ei a fost în echilibru. Foarte rar se pierdea cu firea. Avea o forță extraordinară de a lua o decizie în momentele dificile.

Zilele Revoluției ne-au legat foarte mult, pentru că tata era plecat, iar sora mea nu mai locuia cu noi. În acele zile am fost doar noi două. Le-am trecut singure, neștiind ce o să urmeze. A fost foarte greu", a spus Oana Roman la Antena 3 CNN.

Mioara Roman a botezat peste 50 de copii orfani

Totodată, Oana Roman a spus că de-a lungul vieții sale mama ei a botezat peste 50 de copii orfani și a încercat mereu să îi ajute pe cei aflați în suferință.

"Mama a avut o contribuție foarte importantă în ceea ce privește organizarea și salvarea sistemului de asistență socială pentru copiii din România. Încă din anul 1990 a insistat să se înființeze, la nivelul Guvernului, un departament special, care să aibă grijă de copiii instituționalizați din România. 

Mama a vizitat zeci de cămine de copii din țară. Ce a văzut acolo a făcut-o să nu mai doarmă niciodată fără somnifere. Ea nu a mai putut să doarmă niciodată după ce a văzut în acele cămine, pentru că erau precum niște lagăre. În acel moment, s-a străduit ca aceste instituții să fie ajutate.

Nu cred că a vorbit niciodată despre acest subiect. Apoi a început să ajute copiii care aveau nevoie de operații care nu se puteau face în România sau să-i ajute pe cei supradotați, care aveau nevoie de burse pentru a participa la olimpiade. În timpul slujbei de înmormântare, părintele Bogdan a povestit cum mama a venit cu peste 50 de copii orfani, pe care i-a botezat", a mai declarat Oana Roman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel