EXCLUSIV  Lucrurile pe care TREBUIE să le ştii când tractezi o maşină sau eşti tractat. Cine apasă FRÂNA

Foto de jackmac34 de la Pixabay
Foto de jackmac34 de la Pixabay

Chiar dacă astfel de situaţii apar din ce în ce mai rar, atunci când tractăm sau suntem tractaţi trebuie să ştim câteva lucruri esenţiale. 

"Suntem într-o eră modernă, avem multe posibilităţi de a chema profesionişti să ne tracteze. Sunt din ce în ce mai multe variante, peste tot. Dacă totuşi trebuie să tractez pe cineva, o fac pe o distanţă foarte scurtă. Nu mai trebuie să ne asumăm în ziua de azi să tractăm pe cineva 50 km, să zicem, între două oraşe. 

Înainte se folosea bară fixă pentru tractare. Azi nu o mai are nimeni! Sunt şufe, corzi, de obicei elastice. Ce trebuie să ştim? Când se pleacă de pe loc, cel din faţă trebuie să plece încet, încet, până se întinde coarda respectivă, iar cel din spate trebuie să ajute mult din frână. Trebuie să ţină întinsă acea coardă. Cel din faţă trage, cel din spate frânează. Asta înseamnă că mergem foarte încet, pe avarii. Atenţie, dacă cel din spate are motorul stricat şi nu are servofrână, să nu se sperie. Frâna funcţionează dacă este apăsată pedala mai tare. Trebuie apăsată foarte tare şi frâna funcţionează! 

Recomandarea este să nu ajungem în situaţia asta. Dacă suntem 'în pană', sunăm profesionişti. Ei au sistem de urcat maşina pe rampă, ne pot şi depana dacă defecţiunea este minoră", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS. 

CITEŞTE ŞI Ce faci dacă îți explodează cauciucul în mers. Titi Aur, reguli esențiale: Una este dacă a explodat cauciucul pe faţă, alta e pe spate

Youtube video image

România vs Suedia, siguranța pe șosele în cifre. De 10 ori mai multe decese în România

Titi Aur, fost pilot de raliuri şi actual instructor de conducere defensivă, a realizat un material media cu rol de conştientizare a şoferilor şi pietonilor deopotrivă - "Sânge pe şosea" prin care  a dorit să aducă în prim plan diferenţele majore dintre România şi Suedia la capitolul siguranţă pe şosele. În interviul de astăzi de la DCNews, acesta a ţinut să precizeze că România rămâne în continuare pe ruşinosul prim loc la numărul de morţi pe şosele. Statisticile sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât în 2019 (când s-a realizat ultima statistică oficială despre copiii morţi în accidente), România a avut 140 de copii morţi în accidente, în vreme ce Suedia nu a înregistrat niciun copil care să-şi fi pierdut viaţa pe şosele. CITEŞTE CONTINUAREA AICI 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel