Ludovic Orban a declarat că primarii trebuie să uite de existenţa Fondului de Dezvoltare şi Investiţii (FDI).
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat că primarii trebuie să uite de existenţa Fondului de Dezvoltare şi Investiţii (FDI), pentru că nu există resurse financiare pentru a dezvolta un alt program de finanţare pentru care nu există bani.
"Le spun foarte clar primarilor: uitaţi de Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru că nu există resurse financiare şi nu există nicio raţiune pentru a dezvolta un alt program de finanţare pentru care nu există bani", a afirmat Orban după întrevederile cu reprezentanţii partidelor din Opoziţie, potrivit Agerpres.
Cât priveşte Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), Orban a spus că guvernul său va onora toate obligaţiile legale în cadrul programelor de investiţii finanţate de executiv către autorităţile locale, precum şi programele din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii.
"În privinţa PNDL, Guvernul va onora toate obligaţiile legale în cadrul programelor de investiţii finanţate de Guvern către autorităţile locale. Valabil şi pentru toate programele din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii", a susţinut premierul desemnat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu