Ludovic Orban, ce amendă ar putea primi, după ce a fumat în birou

O magine  în care premierul fumează, în biroul său, a devenit virală, Ludovic Orban recunoscând că a încălcat legea şi e dispus să plătească amenda. Fumatul în spaţiile închise de la locul de muncă e interzis din martie 2016, iar amenda pentru persoanele fizice ajunge la 500 de lei.

Din martie 2016, fumatul este interzis complet în toate spaţiile spaţiile publice închise (inclusiv baruri, discoteci şi restaurante), precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii (inclusiv cele în aer liber).

După ce a fost surprins fumând în biroul său, premierul Orban riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Aceeaşi sancţiune o riscă şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, surprins cu un trabuc în mână.

Potrivit Legii 15/2016, sacţiunea contravenţională poate fi aplicată de poliţişti, jandarmi sau reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Vezi și: Ludovic Orban, reacție după fotografia din biroul de la Guvern

În plus, fumatul la locul de muncă, în alte locuri decât cele special amenajate, poate atrage şi sancţiuni disciplinare din partea angajatorului, sancţiuni care pleacă de la un avertisment scris şi pot ajunge la diminuarea salariului şi chiar încheierea raporturilor de muncă.

Fotografia în care premierul apare alături de mai mulţi miniştri, într-un birou în care se fumează şi se bea whisky şi bere, a făcut deliciul internetului, devenind în scurt timp virală.

Ludovic Orban a recunoscut, în exclusivitate pentru Mediafax,  că poza a fost făcută de ziua sa, pe 25 mai, când şi-a invitat mai mulţi colegi din Guvern pentru o gustare şi un pahar de alcool.

Cât despre faptul că se fuma în interiorul Guvernului, Ludovic Orban îşi recunoaşte greşeala şi e dispus să achite amenda. "Sunt fumător. Mi se întâmplă să fumez. Era o ocazie de ziua mea, la care am avut nişte invitaţi şi la care am permis să se fumeze. Recunosc. Asta este. Dacă e nevoie plătesc amenda, nu mă dau în lături. Greşeala e umană. Ni se întâmplă multora", a spus premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel