Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a vorbind despre înlăturarea serviciului "Doi şi-un sfert", dar și despre explozia din Arad.
Prezent într-o conferinţă de presă la PNL Arad, Ludovic Orban a fost întrebat cât de bine mai funcţionează sistemul de culegere de informaţii, în condiţiile în care există voci, între care fostul ministru de interne Traian Igaş, care afirmă că explozia de la Arad este şi consecinţa "decapitării" fostului serviciu "Doi şi-un sfert".
"În perioada Guvernării Cioloş, fostul serviciu de informaţii, renumitul 'Doi şi-un sfert', Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, a suferit o modificare (...) Practic s-a restrâns activitatea DGIPI, din motive pe care personal nu le-am înţeles foarte bine, dar Poliţia trebuie să se adapteze. Structura Poliţiei trebuie să fie adaptată în funcţie de cum sunt gândite structurile. De asemenea, trebuie să existe o colaborare interinstituţională şi cu alte entităţi care au capacitatea de a culege informaţii, de a obţine informaţii. Aici trebuie făcută o anchetă foarte serioasă, trebuie analizate toate informaţiile, indiciile, probele, pentru a se putea stabili exact circumstanţele şi vinovaţii", a răspuns liderul PNL, relatează Agerpres.
Ludovic Orban a fost întrebat și dacă sunt vizate modificări legislative care să întărească sistemul, după explozia de la Arad, în care a murit afaceristul Ioan Crișan, caz în care poliția încă nu l-a găsit încă pe vinovat.
"Primul şi cel mai important obiectiv al nostru este să refacem capacitatea instituţiilor din subordinea Ministerului de Interne, a Poliţiei, Jandarmeriei, să refacem efectivele, să refacem pregătirea, să îmbunătăţim funcţionarea tuturor părţilor componente, pentru a creşte calitatea serviciilor furnizate către cetăţeni.", a fost răspunsul lui Ludovic Orban.
Surse Antena 3 din ancheta de la Arad indică faptul că cinci persoane ar fi fost implicate în explozia maşinii lui Ioan Crişan. Potrivit surselor, bomba ar fi fost amplasată după ce Ioan Crişan a venit la cafenea, în acea dimineaţă, atacatorul profitând de faptul că în zona unde era parcată maşina nu ar fi fost camere de luat vederi. Anchetatorii ar fi găsit cartele de telefon, dar şi alte obiecte aruncate de atacator, după amplasarea bombei.
VEZI ȘI: Surse: 5 persoane implicate în explozia de la Arad. Date noi din anchetă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu