Premierul Ludovic Orban şi-a făcut bilanţul celor trei luni la Palatul Victoria, cu o zi înainte de dezbaterea şi votul pentru moţiunea de cenzură.
"Au fost şi alte obiective incluse în programul de guvernare pentru care Guvernul s-a achitat de obligaţii sau sunt în curs de realizare. Am menţionat recursul compensatoriu, am realizat corectarea unei serii de elemente nocive din OUG 114, de asemenea am realizat finalizarea execuţiei bugetare şi mai ales respectarea legii, a contractelor şi a hotărârilor judecătoreşti în execuţia bugetară, am realizat revizuirea legislaţiei în domeniul fiscal şi economic prin corectarea actelor normative din ultimii ani, am scos supraacciza la carburanţi, am scos split account TVA.
Practic, putem să fim extrem de mulţumiţi de acţiunea foarte angajată a Guvernului, de rapiditatea cu care am găsit soluţii la multitudinea de probleme cu care am fost confruntaţi din cauza adminstrării catastrofale a lucrurilor din ultimii ani", a declarat premierul în startul şedinţei de Guvern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu