Ludovic Orban este în continuare nemulțumit despre alianța USL. Într-o postare pe Facebook, liberalul spune că pe listele electorale ale USL se vor afla circa 50 de traseiști. Nici de prezența celor 20 de membri ai Partidului Conservator, Orban nu este prea încântat.
"Din păcate mi-am răcit gura de pomană. Pe listele USL vor fi aproximativ 50 de traseişti ( plus vreo 20 de PC-şti ). Sunt tare curios ce vor face aceştia dacă Băsescu va refuza să-l desemneze premier pe candidatul propus de USL şi va propune un alt candidat", a scris pe Facebook, Orban.
"Nu cumva pentru a guverna 6 luni am riscat guvernarea pe următorii 4 ani? Să dea Dumnezeu să nu am dreptate", se mai întreabă Orban, pe Facebook.
Nemulțumirea lui Orban la adresa USL nu este singulară. Acesta a mai declanșat un scandal în PNL, după analiza eșecului de la referendum, când Orban a avut un schimb dur de replici cu președintele PNL, Crin Antonescu, care a spus că s-a săturat să piardă alegerile pe mâna PSD ca în 2008, ca în 2009 la prezidențiale și acum la referendum.
Replica lui Antonescu a venit imediat: “Dacă ai propuneri concrete, fă-le. Ce vrei? Să rupem USL?”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu