Ludovic Orban a transmis un mesaj după afişarea rezultatului primului tur al alegerilor pentru Primăria Chişinău.
Ludovic Orban, preşedintele PNL, a transmis un mesaj de felicitarea lui Andrei Năstase, candidatul PPE pentru Primăria generală a capitalei Republicii Moldova, Chişinău.
"Salut intrarea in turul 2 a partenerului nostru din cadrul PPE, Andrei Nastase!
Îl felicit pe Andrei Năstase, Maia Sandu şi toată echipa entuziastă din spatele lor!
Fac apel la toate forţele româneşti care au sprijinit alţi candidaţi să nu uite cine este adevăratul adeversar.
Primul pas a fost făcut. Acum este nevoie de înca o mobilizare exemplară care să păstreze Chişinăul pe un parcurs european", a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Potrivit legislaţiei electorale din Republica Moldova, în cazul în care niciun candidat nu a obţinut majoritatea voturilor în primul tur, se va organiza cel de-al doilea tur după 14 zile, la care vor participa primii doi candidaţi în ordinea numărului de voturi obţinute. Turul doi al alegerilor pentru Primăria generală a Chişinăului va avea loc în data de 3 iunie. Cetăţenii cu drept de vot vor avea de ales între Ion Ceban - Partidului Socialiştilor şi Andrei Năstase - Platforma Demnitate şi Adevăr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu