Ludovic Orban, replică acidă pentru Victor Ponta: Mi se pare fantasmagoric și arogant...

Liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, a reacționat dur față de afirmațiile premierului Victor Ponta potrivit cărora, în acest moment nu există Opoziție în România, susținând că a spune așa ceva este "fantasmagoric și arogant", așa cum este și prim-ministrul.

 

"În primul rând există opoziție la Victor Ponta în Parlament, și în PSD, în Guvernul pe care îl conduce, în grupurile parlamentare ale PSD, dar, cel mai grav, există opoziție la Victor Ponta, care este majoritară în societatea românească. Să spui că nu există Opoziție mi se pare fantasmagoric și arogant, așa cum este Victor Ponta", a declarat Ludovic Orban, luni, într-o conferință de presă, citează Agerpres.

Liderul liberal a anunțat că în această săptămână PNL va face evaluări în conferințe de presă cu privire la activitatea celor trei ani ai Guvernului Ponta, declarând, totodată, și că premierul Ponta este "amoral", acțiunile sale dovedind că "nu înțelege bine ce este bine și ce este rău.

Alina Gorghiu: Victor Ponta, premier guraliv care nu se pricepe decât la a trăncăni despre Opoziție

Orban l-a catalogat pe Ponta drept o "marionetă", "un mare fricos" și l-a acuzat de nepotism prin faptul că la conducerea Ministerului Transportului, Ministerului Justiției și Grupului PSD de la Senat se află apropiați de-ai săi.

De asemenea, Ludovic Orban a mai spus că în momentul în care PNL va avea majoritatea parlamentară, se va încerca schimbarea Guvernului.

Ponta: În prezent, nu există Opoziție

Reacția liderului PNL survine după ce premierul Ponta, într-un interviu acordat Agerpres, în care a vorbit despre vizita pe care o efectuează în aceste zile în state din zona Golfului Persic, dar și despre proiectele Guvernului privind economia, infrastructura și salariile bugetarilor, a afirmat că "'Realitatea este următoarea: în acest moment, și o spun cu toată răspunderea și nu știu dacă se supără sau nu colegii mei, nu există Opoziție. Prin Opoziție eu înțeleg o alternativă. Există opoziție în sensul că cineva ne ceartă tot timpul, dar nu există o alternativă. Există, e bun sau e rău, Guvernul Ponta, în partea cealaltă nu există nimic. Deci, care sunt lucrurile pentru care alternativa militează? Ce vreți voi să faceți cu Constituția? Nu mai vreți să o modificăm! Ce vreți să faceți cu TVA-ul? Nu mai vrem să-l reducem dacă l-ați redus voi, dacă nu-l reduceați, voiam noi! Adică, asta e, de fapt, situația politică actuală și de asta la moțiune îmi e teamă că n-o să vorbim, pentru că nu există o alternativă la Guvernul actual, mi-e teamă că o să fie așa, un șir lung de scandaluri tipice anilor trecuți, la care eu nu o să răspund, a spus Victor Ponta.

Traian Băsescu, veste proastă pentru PNL: Victor Ponta rămâne la Guvern până în 2016

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel