Ludovic Orban, revoltat pe parlamentarii PSD: Să le fie ruşine

Deputatul Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat miercuri, după respingerea de către plenul Camerei a cererii DNA de încuviinţare a arestării preventive a social-democratului Cristian Rizea, că PSD este un partid 'anti-justiţie, care face zid în jurul corupţilor'. 

'Constatăm că, din nou, majoritatea PSD - UNPR şi-a dat arama pe faţă. PSD face acelaşi lucru: zid în jurul corupţilor din partid. Este al nu ştiu câtelea caz în care oameni importanţi, în frunte cu Ponta, cu Şova, sunt salvaţi din ghearele justiţiei de o majoritate parlamentară care este ostilă actului de justiţie în România. PSD este un partid care împiedică anchetarea şi finalizarea anchetelor pentru faptele de corupţie, pentru că are foarte mulţi corupţi şi pentru că a ales această atitudine să-şi apere corupţii din partid. Să le fie ruşine parlamentarilor PSD, care şi-au înfipt mâinile până la cot în urne ca să nu se vadă cum votează', a susţinut Orban, citează Agerpres.

El a adăugat că, prin această atitudine 'iresponsabilă, (social-democraţii - n.r.) fac rău' României şi Parlamentului, ca instituţie fundamentală a democraţiei.

'Fac un rău, până la urmă, inclusiv omului care este anchetat, pentru că percepţia va fi că este vinovat în momentul în care nu ajunge acolo unde trebuie să ajungă orice persoană care este cercetată pentru fapte de corupţie, şi anume în faţa instanţei', a afirmat Orban.

În context, el a spus că PNL va fi consecvent, va vota şi va susţine solicitările formulate de justiţie.

'În ceea ce priveşte PNL, noi ne menţinem acelaşi punct de vedere, vom susţine solicitările formulate de justiţie şi vom vota la vedere în toate cazurile. Lucrul acesta este demonstrat de faptul că, în timp ce parlamentarii PSD sunt salvaţi de majorităţile parlamentare, în aproape toate solicitările legate de parlamentarii PNL noi am susţinut justiţia', a mai spus Orban.

[citeste si]

Întrebat cum comentează declaraţia lui Rizea legată de faptul că stă foarte bine în sondajele privind ocuparea fotoliului de primar al sectorului 5, Orban a spus: 'Nu stă aşa de bine cum se laudă domnia sa, stă mult mai bine Vanghelie decât el'. 

Reamintim că deputatii au încuviințat miercuri reținerea deputatului PSD Cristian Rizea, însă au respins cererea de arestare preventivă formulată de DNA. Cererea de reținere a fost aprobată cu 141 voturi "pentru" și 114 "împotrivă", în timp ce pentru cererea de arestare preventivă au fost doar 120 de voturi "pentru", cu două mai puțin decât era nevoie, cvorumul de prezență fiind 243 deputați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel