Lui Lavrov, sancțiunile occidentale i se par pistol cu apă

Nicio sancţiune nu poate distruge voinţa poporului rus, a declarat vineri ministrul de externe Serghei Lavrov, la o ceremonie de depunere de flori la Moscova în memoria diplomaţilor ruşi ucişi în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, subliniind că Rusia este hotărâtă 'să apere adevărul istoric şi interesele sale legitime', informează agenţia oficială de presă rusă TASS.

'Nici o pedeapsă (şi) nicio sancţiune nu pot distruge voinţa poporului nostru, voinţa conducerii noastre, hotărâte să apere adevărul istoric şi interesele legitime ale Rusiei şi să oprească ameninţările directe la adresa securităţii, culturii şi istoriei noastre, create chiar de-a lungul graniţelor noastre, ceea ce se întâmplă de ani de zile', a declarat el.

Potrivit lui Lavrov, în acest moment se defineşte viitorul lumii, în timp ce se decide dacă va exista o ordine mondială multipolară, 'controlată pe deplin de Statele Unite, ceea ce îşi doreşte Washingtonul şi tolerează alte ţări occidentale, sau lumea va fi dreaptă şi democratică'.

El a subliniat de asemenea că Rusia, împreună 'cu marea majoritate a ţărilor', a făcut apel la o ordine mondială corectă.

'Eforturile noastre nu se bazează pe speculaţii, precum regulile pe care americanii le-au inventat şi încearcă să le impună tuturor, ci se bazează pe Carta Naţiunilor Unite, organizaţie care a fost creată după cel de-Al Doilea Război Mondial', a adăugat Lavrov. Şeful diplomaţiei ruse a remarcat că 'cei care nu acceptă egalitatea şi vor să dicteze lumii încearcă să rescrie' idealurile de justiţie şi egalitate suverană ale tuturor ţărilor, consacrate în document.

De asemenea, în opinia lui Serghei Lavrov, la ora actuală a fost declanşat un război de propagandă împotriva poporului rus.

'Este vorba despre orice rus ajuns într-o ţară europeană, occidentală sau alta'. 'Şi, desigur, în această manifestare a rasismului deschis este o altă formă de discriminare adusă acum la absurd, în aşa măsură încât (...) se insuflă ură pentru tot ceea ce are legatură într-un fel sau altul cu Federaţia Rusă', a spus el.

În acelaşi timp, a continuat şeful diplomaţiei ruse, Occidentul 'încearcă acum să muşamalizeze nazismul, să încurajeze manifestările naziste în Europa modernă. Ei încearcă deja nu numai să echivaleze învingătorii nazismului cu criminalii, ci şi să prezinte Rusia drept principalul vinovat al celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest lucru se întâmplă în ţările baltice şi în Ucraina', a susţinut Lavrov, îndemnându-i să-şi amintească lecţiile istoriei.

'La baza tuturor eforturilor noastre nu stau nişte construcţii speculative precum regulile inventate de americani care sunt impuse tuturor celorlalţi', a explicat el, 'ci Carta ONU, o organizaţie care a fost creată ca urmare a celui de-Al Doilea Război Mondial', a reiterat şeful diplomaţiei ruse, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel