Compania Lukoil ar putea fi obligată să-şi vândă activele din România, în condiţiile în care conflictul dintre Federaţia Rusă şi Ucraina se va înrăutăţi, a declarat pentru bursa.ro, Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România.
Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România, a făcut această afirmație în contextul în care Lukoil, a doua companie producătoare de produse petroliere din Rusia, a anunţat, zilele trecute, că s-a înţeles cu MOL, din Ungaria, să-i vândă 44 de benzinării pe care le deţine în Cehia, subliniind că urmează să mai înstrăineze 75 de benzinării din Ungaria şi 19 din Slovacia, către Norm Benzinkut Kft.
Cel mai mare producător privat de ţiţei din Rusia, Lukoil, şi-a vândut luni reţeaua de benzinării din trei ţări central europene în cadrul planului de optimizare care a provocat deja retragerea din Ucraina.
Astfel, Lukoil a vândut 44 de benzinării din Cehia grupului energetic MOL, 75 de benzinării din Ungaria şi 19 din Slovacia companiei Norm Benzinkut Kft din Ungaria. 'Decizia de vânzare a activelor a fost luată ca parte a efortului de optimizare a afacerilor Lukoil în domeniul pieţei produselor petroliere', se arată în declaraţia companiei ruse.
Grupul MOL din Ungaria vrea să-şi extindă reţeaua de peste 1.700 de benzinării din Europa Centrală şi Balcani şi la începutul acestui an a achiziţionat subsidiarele companiei italiene Eni SpA din Cehia, Slovacia şi România. După cumpărarea reţelei Lukoil, MOL va avea 318 benzinării în Cehia, având o poziţia cheie pe această piaţă. Grupul MOL are o prezenţă semnificativă şi pe piaţa din România.
LUKOIL intenționează să vândă unele active din Europa de Est, după ce și-a lichidat afacerile cu amănuntul și din Ucraina, preciza capital.ro.
Sancţiunile impuse Rusiei de statele occidentale din cauza crizei din Ucraina vor forţa Lukoil să-şi reducă programul de investiţii, din cauza accesului limitat la finanţare, a avertizat săptămâna trecută directorul general al grupului petrolier rus, Vagit Alekperov, adăugând că vor fi vândute unele active din Europa de Est pentru 'concentrarea pe proiectele din Rusia'.
Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu