Lumea nu e pregătită pentru următoarea super-erupție a unui vulcan, avertizează oamenii de știință

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Printre marile amenințări existențiale pentru care trebuie să fim pregătiți se numără şi erupţia vulcanilior. De ce cred cercetătorii că nu suntem pregătiţi pentru o megaerupţie?

Se ştie că unul dintre pericolele cele mai mari vine de la asteroizi, precum cel suspectat că a devastat dinozaurii acum 65 de milioane de ani. În timp ce încercăm să anticipăm ziua apocalipsei, oamenii se pregătesc în moduri pe care dinozaurii nu ar fi putut, cu investiții în monitorizarea asteroizilor și chiar în devierea lor. Dar, așa cum subliniază doi cercetători într-un nou studiu din revista Nature, nu ar trebui să lăsăm problema asteroizilor să umbrească un alt pericol colosal care pândește sub nasul nostru: vulcanii. „În următorul secol, erupțiile vulcanice la scară largă au șanse de a avea loc de sute de ori mai mult decât impacturile de asteroizi și comete, luate împreună”, scriu Michael Cassidy, profesor de vulcanologie la Universitatea din Birmingham, și Lara Mani, o cercetătoare la Centrul de Studiu al Riscului de la Universitatea din Cambridge.

Deși pregătirea pentru asteroizi este prudentă, facem prea puțin în legătură cu evenimentul mai probabil al unei „super-erupții” vulcanice, susțin Cassidy și Mani. Guvernele și agențiile globale cheltuiesc sute de milioane de dolari anual pentru apărarea planetară, scriu ei, inclusiv un nou experiment din SUA pentru a evita rocile spațiale. Cassidy și Mani notează că nu există nicio investiție comparabilă pentru pregătirea unei super-erupții a unui vulcan.

Vulcanii pot fi mai puțin periculoși decât sferele de foc din spațiu, dar acesta este un motiv în plus pentru a le da atenție: vulcanii, spre deosebire de asteroizi, sunt deja aici pe Pământ. Sunt împrăștiați pe toată planeta, adesea acoperiți cu peisaje pitorești, dar cu un potențial distructiv.

Cea mai puternică erupţie

Una dintre cele mai cunoscute erupții din istorie este cea din 1883, când vulcanul Krakatau, aflat între insulele Java și Sumatra, a erupt cu o forță de 13.001 de ori mai mare decât cea a bombei atomice de la Hiroshima. Muntele situat pe un arc insular în zona de subducție a plăcii indo-australiene a ejectat cantități uriașe de cenușă și pietre, iar explozia s-a auzit de la sute de kilometri depărtare. Erupția a zguduit întreg Pacificul provocând scufundarea insulei pe care se află. Craterul vulcanului a ajuns astfel pe fundul oceanului provocând un tsunami care a acoperit cu apă 100 de sate și insule din apropiere. Peste 36.000 de oameni au murit, majoritatea victime ale valurilor tsunami. Conform relatărilor pertinente ale vremii, sunetul colosalei erupții din anul 1883 s-a auzit și la 4.800 km distanță de punctul exploziei, iar unda de șoc s-a simțit inclusiv în regatul României de atunci, scrie Wikipedia.

Erupția vulcanului Krakatau a avut loc la doar 88 de ani după erupția distrugătoare a Muntelui Tambora. Cu toate că erupția vulcanului Tambora a fost mai puternică, cea a vulcanului Krakatau a făcut mai multe victime și a devenit mai faimoasă. Cauzele erupției au suscitat numeroase discuții în contradictoriu între geologi. Una dintre teorii susține că „punga” magmatică a vulcanului s-a fisurat, iar apa Oceanului Indian a pătruns înăuntru. Contactul dintre apa sărată a oceanului și magmă a dus la exploziile nemaiîntâlnite. Apa oceanică ar fi răcit magma, producând o crustă sub care presiunea magmei lichide a crescut, fenomenul geologic ducând într-un final la acumulări de forțe uriașe, care au fost eliberate doar de exploziile de proporții apocaliptice. Altă teorie susține că o uriașă alunecare de teren subacvatică a acoperit nucleul magmatic al vulcanului, imensa presiune din nucleu provocând exploziile. Conform unei ultime teorii, exploziile finale ar fi fost cauzate de o imixtiune bruscă a magmei incandescente bazaltice în interiorul magmei mai reci și mai ușoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel