Muzeul Municipiului București invită publicul să participe joi, 15 decembrie 2022, ora 18.30, la vernisajul expoziției „Lumea satului în pictura românească”. Evenimentul va avea loc la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr 2).
Publicitate
„În continuarea seriei expozițiilor anuale organizate de Pinacoteca București, Secția Artă a Muzeului Municipiului București prezintă un spectacol de excepție menit să ilustreze lumea satului românesc. Este vorba de o tematică perenă în plastica autohtonă, privită, de această dată, dintr-o perspectivă foarte modernă.”
„Noua expoziție de la Palatul Suțu prezintă o selecție impresionantă de lucrări, multe dintre acestea nefiind expuse de foarte multă vreme. Călătoria prin satul românesc aduce în faţa privitorului portrete, peisaje rurale, interioare de gospodării țărănești cu „recuzita” lor specifică, scene de familie şiocupaţiitradiţionale, elemente de costum popular, ceramică şi încă multe altele, de la pictură, artă grafică și până la sculptură și artă decorativă.
„Descoperirea temelor care au dus la ilustrarea satului românesc se datorează și influențelor venite din arta franceză, mai ales prin intermediul lui Nicolae Grigorescu. Acesta a lucrat ani de zile în satul Barbizon și în pădurea de la Fontainebleau, în Franța. Realitatea rurală de acolo a declanșat resortul lăuntric al lui Nicolae Grigorescu, care, revenit în țară, a găsit în frumusețea satului românesc cea mai puternică sursă de inspirație.
În critica românească de artă, aprecierile privind oglindirea «specificului naţional» s-au raportat la operele artiștilor care au zugrăvit mediul țărănesc, «specificul naţional» fiind adeseori identificat cu oglindirea unor elemente care țineau de vestimentație, arhitectura caselor sau de individualitatea peisajului românesc. Nici astăzi, de exemplu, nu este pe deplin abolită aprecierea potrivit căreia Nicolae Grigorescu, Ion Theodorescu-Sion, Camil Ressu sau Dumitru Ghiaţă sunt maeştrinecontestaţi ai «specificului naţional», numai fiindcă în pânzele lor au surprins scene sau personaje care aparțin vieţii rurale.
Din categoria artiştilor care au reflectat «specificul naţional», privit ca o analiză a lumii satului, fac parte și pictori precum Arthur Verona, Nicolae Vermont, Ştefan Dimitrescu, Octav Băncilă sau Aurel Băeșu” arată un comunicat MMB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu