Lumea se schimbă. România, ce face?

În țările puternice sau cele în dezvoltare, rolul statului în economie este reconsiderat. La noi, statul pierde mereu în fața multinaționalelor. Tendința globală este de a găsi căi pentru reducerea inegalităților în repartizarea veniturilor, la noi se măresc aceste inegalități. În timp ce se fac eforturi pentru obținerea unui loc cât mai bun în diviziunea internațională a muncii, la noi cercetarea-dezvoltarea este ignorată, preferîndu-se rolul de subsidiar manufacturier pentru societățile străine și multinaționale, scrie prof. Coșea. 

Patriotismul economic ia locul neoliberalismului

Considerat încă din perioada 2007-2010 ca un element de subminare a modelului neoliberal, curentul patriotismului economic s-a amplificat, pe trendul crescător al euroscepticismului și anti-globalizării. Promovat de către fostul prim ministru francez Dominique de Villepin,  patriotismul economic s-a manifestat din ce în ce mai clar în politiciile economice ale Marii Britanii, Itaiei, Olandei, Germaniei și Belgia. Accente importante se observă în această direcție și în  Brazilia, Argentina, Venezuela și Mexic. În esență, patriotismul economic exprimă voința statului național de a-și apăra propriile interese atât față de efectele cosiderate adverse ale regulilor și politicilor zonelor de integrare (UE) cât și față de interesele societăților multinaționale ce activează pe teritoriul său.

Privatizarea serviciilor și liberalizarea au dus la creșterea prețurilor

”Liberalizarea nu s-a dovedit a fi o rețetă miraculoasă pentru consumator”, raportul arată că privatizarea serviciilor publice și liberalizarea pieței acesteia nu au condus la o îmbunătățire a serviciilor și nici la ieftinirea acestora ci, din contră, la scumpirea lor în condițiile în care nu s-au înregistrat nici creșteri semnificative ale investițiilor în domeniu. Se menționează și exemplul altor țări ca Marea  Britanie sau Belgia unde liberalizarea și privatizarea căilor ferate și a electricității au dus la creșterea costurilor și la o falsă liberalizare deoarece, în fapt, s-au multiplicat situațiile de monopolizare. Ca reacție, statele ”patrioate” au luat măsuri pentru a obliga multinaționalele să-și țină contabilitatea țară cu țară, evitând mutarea profiturilor în paradisuri fiscale.

Începe tranziția și în țările dezvoltate

Anul 2015 a reprezentat cel mai important moment al eforturilor pe care țările dezvoltate l-au făcut pentru începerea unui proces, considerat inevitabil, de tranziție. Așa cum țările din Est au fost obligate să treacă de la economia de comandă la cea de piață, țările bogate trec de la criteriile neoliberale ale dezvoltării la sustenabilitatea ecologică și socială. Convenția de la Paris a însemnat trecerea de la vorbe la fapte în domeniul reducerii poluării.

Creșterea economică nu se vede în buzunarul populației

Raportul Stiglitz arată că, datorită faptului că nu se ține seama de existența unor mari inegalități în distribuirea veniturilor, apare un paradox, acela al unei creșteri economice statistice nereflectată în creșterea reală a standardului general de viață. Acest proces este evident în România, dar autoritățile nu iau măsuri de corectare. Trendul global este de a corecta inegalitatea distribuirii veniturilor pentru a contracara apariția inevitabilă a unor mari contradicții sociale. În Franța, de pildă,  au fost elaborate programe de integrare socială a pensionarilor și de spriojinire economică a tinerilor, în vreme ce la noi acestea sunt cele mai afectate categorii sociale.

Globalizarea, înlocuită de regionalizare

Cel mai important indicator al globalizării, volumul și dinamica schimburilor comerciale internaționale de bunuri și servicii, a intrat din perioada 2008-2009 într-un accentuat trend descrescător. Explicațiile sunt complexe dar se consideră ca fiind una dintre cele mai importante aceea a reduceri diferenței de cost între producția realizată prin delocalizare în economiile emergente și cea realizată în țările de origine. În viitor, se va reduce ponderea investițiilor străine în țările emergente (datorită creșterii costurilor cu forța de muncă în aceste țări) și va crește volumul schimburilor între țările dezvoltate ( intracomunitar). O consecință este și tendința de dezvoltare a schimburilor la nivel regional și interregional.

Diviziunea internațională a muncii ne lasă job-urile ”de doi lei”

În ultimii cinci ani se înregistrează un trend spectaculos al diviziunii internaționale a muncii,  datorat reducerii costurilor de transport și numeroaselor acorduri bilaterale și regionale de liberalizare a schimburilor. În acest domeniu, rolul societăților multinaționale rămâne determinant, datorită faptului că volumul schimburilor intrafirme are o pondere din ce în ce mai mare. Statistica arată că schimburile între societățile mamă și filiale a reprezentat la nivelul anului 2015 peste 50% din volumul total al schimburilor internaționale. Procesul conduce la o ”stratificare” tehnologică cu tendința de a concentra activitățile înalt productive la nivelul societăților mamă (cercetare-dezvoltare, marketing) în timp ce activitățile producătoare de valoare adăugată mică se concentrează la nivelul filialelor  (manufacturare, asamblare, montaj).

Iată, integral editorialul scris de prof. Mircea Coșea:

  Lumea se schimbă. România ce face ?

 Anul 2015 a fost extrem de interesant din punctul de vedere al economei globale, evidențiind cu mai multă pregnanță decât în anii anteriori trendul unor importante schimbări atât la nivelul modelelor de dezvoltare cât și al sensului și volumului circulației factorilor de producție pe piața mondială. Chiar dacă atenția mediatică a fost concentrată pe evenimente cu impact emoțional puternic cum ar fi atacurile teroriste sau valul de emigranți, schimbările la nivelul economiei globale ar fi meritat să li se acorde mai mult interes. O analiză mai profundă a acestui trend  ne conduce la ideea schimbării tipului de  model neoliberal, a paradigmei economiei globalizate și a sistemului ”motoarelor” clasice ale creșterii economice. Oricât de mică ar fi ponderea economiei românești în ansamblul economiei globale, aceste schimbări nu ar trebui neglijate deoarece, inevitabil, ne vor afecta atât direct cât și prin efecte de contagiune. Din acest motiv, cunoașterea și adaptarea la aceste schimbări devin o necesitate imediată a politicii economice românești.

   După părerea mea, ar trebui acordate atenție dinamicii și consecințelor următoarelor schimbări evidențiate clar pe parcursul anului 2015. Nu sunt prezentate în ordinea importanței deoarece, la această dată, este dificil să se contureze o ierarhizare a importanței lor.

    1.Creșterea rolului statului național în economie și diminuarea puterii societăților multinaționle. Considerat încă din perioada 2007-2010 ca un element de subminare a principiilor modelului neoliberal, curentul patriotismului economic s-a amplificat continuu pe un trend crescător al atitudiniilor eurosceptice și antiglobalizare. Promovat de către fostul prim ministru francez Dominique de Villepin,  patriotismul economic s-a manifestat din ce în ce mai clar în politiciile economice ale Marii Britanii, Itaiei, Olandei, Germaniei și Belgia. Accente importante se observă în această direcție și în  Brazilia, Argentina, Venezuela și Mexic. In esență, patriotismul economic exprimă voința statului național de a-și apăra propriile interese atât față de efectele cosiderate adverse ale regulilor și politicilor zonelor de integrare (UE) cât și față de interesele societăților multinaționale ce activează pe teritoriul său. Formele de manifestare constau în creșterea rolului de actor economic al statului  în ansamblul relațiilor economice contractuale dar și în decizii și măsuri de natură fiscală sau juridică menite să limiteze accesul multinaționalelor la resursele naturale și să reglementeze raporturile fiscale dintre acestea și bugetul național.

Subiectul este amplu comentat în analizele de sfârșit de an din țările dezvoltate ale Uniunii Europene. Un exemplu edificator este Raportul 2015 al Consiliului de Stat francez. Sub titlul ” Liberalizarea nu s-a dovedit a fi o rețetă miraculoasă pentru consumator”, raportul arată că privatizarea serviciilor publice și liberalizarea pieței acesteia nu au condus la o îmbunătățire a serviciilor și nici la ieftinirea acestora ci, din contră, la scumpirea lor în condițiile în care nu s-au înregistrat nici creșteri semnificative ale investițiilor în domeniu. Se menționează și exemplul altor țări ca Marea  Britanie sau Belgia unde liberalizarea și privatizarea căilor ferate și a electricității au dus la creșterea costurilor și la o falsă liberalizare deoarece, în fapt, s-au multiplicat situațiile de monopolizare. Concluzia raportului este aceea că statul național, singur sau în parteneriat public-privat, trebuie să fie mult mai activ în economie utilizănd următoarele instrumente : fiscalitatea stimulatoare, subvențiile, gestiunea domeniului public, conducerea activității economice ( regii, servicii publice , utilități), reglementări, diplomație economică.

Semnificativ este și faptul ca la 5 octombrie 2015 OCDE a publicat ” Planul de luptă împotriva evaziunii marilor întreprinderi și societăți” bazat pe noile reguli pe care G20 împreună cu 70 de țări le-au stabilit în vederea trecerii la un program de taxare a marilor firme și societăți. Cele mai importante dintre aceste reguli sunt obligativitatea ținerii contabilității ” țară cu țară”, adică evidența pe fiecare filială din fiecare țară unde activează ca și  eliminarea a așa numiteor ” cash boxes” prin care multinaționalele își disimulează profitul în paradise fiscale. Deși aceste reguli sunt considerate insuficiente,  ele reprezintă o schimbarea importantă a poziției pe care statele naționale o au față de marile societăți și cele multinaționale.

2.  Accentuarea eforturilor pentru implementarea procesului de tranziție la un nou model de sustenabilitate a creșterii economice.. Anul 2015 a reprezentat cel mai important moment al eforturilor pe care țările dezvoltate l-au făcut pentru începerea unui proces, considerat inevitabil, de tranziție de la criteriile neoliberale ale dezvoltării la noi criterii de dezvoltare bazate pe nevoia de sustenabilitate ecologică și socială. S-a înregistrat o trecere vizibilă de la aspectul declarativ la cel practic al politicilor economice. O dovadă a acestei orientări o reprezintă și succesul Paris Climate Conference (COP21) care a obținut un consens inexistent în deceniile anterioare. Ideia de bază a acestei perioade considerată de tranziție spre un nou model de dezvoltare nu este prioritar ecologică, așa după cum au susținut obsesiv partidele și mișcările verzi în anii 2000-2010 ci mult mai elaborată încercând o  ”corecție” a inegalităților generate de către mecanismele pieței concurenționale. Inspirate de către lucrările Comisiei Stiglitz ( ”Report by the Stiglitz Commission on the Measurement of Economic Performance and Social Progress”) ca și de lucrările lui Thomas Piketty ( ” Le Capital au XXIe siecle”) guvernele țărilor occidentale dezvoltate ( Franța, Marea Britanie, Italia, Belgia, Suedia, Finlanda) au emis pe parcursul anului 2015 documente, rapoarte sau chiar inițiative legislative menite să determine un nou mod de evaluare a indicatorilor creșterii economice în dorința de a evidenția mai corect din punct de vedere social efectele acesteia asupra inegalităților existente în societatea economiei de piață. S-a înțeles, așa după cum preciza Raportul Stiglitz  ( citat : ”Datorită faptului că nu se ține seama de existența unor mari inegalități în distribuirea veniturilor apare un paradox, acela al unei creșteri economice statistice nereflectată în creșterea reală a standardului general de viață ”) că inegalitatea distribuirii veniturilor trebuie corectată pentru a contracara apariția inevitabilă a unor mari contradicții sociale .In Franța au fost elaborate programe de integrare socială a pensionarilor și de promovare a unor inițiative ( ” Alternativa”) ale societății civile de ridicare a unor zone ( Bayonne) la nivelul mediei naționale din punctul de vedere al integrării tinerilor. Inițiative similare au fost sprijinite și in Italia, Belgia și Portugalia. Chiar dacă într-un stadiu incipient, eforturile de realizare a tranziției la un model sustenabil de creștere au demonstrat existența unei voințe politice orientate spre schimbare.

( vezi : studiul KPMG ” Change Readiness Index” ).

3. Încetinirea procesului de globalizare în favoarea accelerării ritmului de dezvoltare a zonelor de integrare la nivel regional și interregional. Cel mai important indicator al globalizării, volumul și dinamica schimburilor comerciale internaționale de bunuri și servicii, a intrat din perioada 2008-2009 într-un accentuat trend descrescător. Situația este cu atât mai semnificativă cu cât asistăm la o revenire a ritmului creșterii economice globale ceea ce ar fi trebuit să antreneze o creștere spectaculoasă a schimburilor comerciale. Statistica inernațională arată că în perioada 1995-2000 la o creștere globală de 3,3%, schimburile au crescut cu 7,7% ; în perioada 2000-2005 la o crestere de 2,8%, schimburile au crescut cu 5,6%; în perioada 2005-2010 la o creștere de 2,3%, schimburile au crescut cu 4.1% iar în perioada 2010-2015 la o creștere de 2,6%, schimburile au crescut doar cu 3,6%. Explicațiile sunt complexe dar se consideră ca fiind una dintre cele mai importante aceea a reduceri ecartului de cost de producție între producția realizată prin delolcalizare în economiile emergente și cea realizată în țările de origine. Această situație conduce la reducerea ponderii investițiilor străine în țările emergente ( lipsa de atractivitate datorită creșterii costurilor cu forța de muncă în aceste țări) și la creșterea volumului schimburilor între țările dezvoltate ( intracomunitar). O consecință este și tendința de dezvoltare a schimburilor la nivel regional și interregional demonstrată de apariția la finele aului 2015 a Acordului de Parteneriat Transpacific (TPP) între SUA ,Canada, Mexic, Chile, Peru, Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Malaesia, Singapore, Brunei și Vietnam ca și a Blocului Asiatic al Pacificului de Sud ( Regional Comprehensive Economic Partnership – RCEP) format din China asociată cu zece țări din ASEAN.

4. Accentuarea și accelerarea segmentării procesului de producție la nivel internațional. Acest proces nu este un fenomen nou, denumit și diviziunea inetrnațională a muncii, dar în ultimii cinci ani înregistrează un trend spectaculos de ascendent datorat nu numai reducerii costurilor de transport dar și numeroaselor acorduri bilaterale și regionale de liberalizare a schimburilor și a circulației capitalului investițional. În acest domeniu, rolul societăților multinaționale rămâne determinant datorită faptului că volumul schimburilor intrafirme are o pondere din ce în ce mai mare. Statistica arată că schimburile între societățile mamă și filiale a reprezentat la nivelul anului 2015 peste 50% din volumul total al schimburilor internaționale. Procesul conduce la o ”stratificare” tehnologică cu tendința de a concentra activitățile înalt productive cu atribute sporite de crearea a valorii adăugate la nivelul societăților mamă  ( cercetare-dezvoltare, marketing) în timp ce activitățile producătoare de valoare adăugată mică se concentrează la niveul filialelor  (manufacturare, asamblare, montaj ).

   Poate că aceste schimbări, aflate încă pe un trend nu îndeajuns de spectaculos, pot părea mai puțin importante față de marile probleme ale geopoliticii actuale. Nu neg acest lucru dar ele nici nu pot fi ignorate de decidenții noștri politici deoarece, la o simplă trecere în revistă, rezultă cu extremă claritate că România se află într-o stare de evidentă defazare. Mergem într-o direcție total diferită a cursului dezvoltării la nivel mondial. Poate că nu suntem unici , poate și alte țări sunt în aceiași situație dar nu trebuie folosit un astfel de argument. Facem parte din UE și NATO iar prestația nostră, și în folosul nostru, în aceste grupări nu poate fi compatibilă cu regulile pe care le-am acceptat numai dacă avem aceiași orientare.

6/01/2016.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News