Lumina Sfântă „aterizează” pe aeroportul Henri Coandă la ora 18.00

lumina sfanta
lumina sfanta

O delegaţie a Patriarhiei Române condusă de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce, sâmbătă, Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, cu binecuvântarea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, informează Biroul de Presă ale Patriarhiei Române.

Lumina Sfântă va fi oferită clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală la slujba de Înviere (ora 24,00), de către patriarhul Daniel.

Potrivit Patriarhiei, protoieriile Arhiepiscopiei Bucureştilor şi alte eparhii din ţară ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Salonul Oficial - Corp C, sâmbătă, în jurul orei 18,00, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim şi a o oferi preoţilor şi credincioşilor ortodocşi din alte regiuni ale ţării.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an, de Paşte, la Ierusalim, când în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc, care în primele minute, dacă îl atingi, nu te arde. Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului. Diodorus, fost patriarh al Ierusalimului între anii 1981 şi 2000, mărturisea că, de obicei, minunea se întâmpla imediat după ce termina de spus rugăciunile. "Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus Hristos se revarsă, precum ceaţa care se ridică de pe un lac, o lumină nedefinită, de culoare albăstrie, care nu arde", afirma el.

 Lucrurile se petrec după un "scenariu" îndelung verificat. Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii. După desfăşurarea slujbei, patriarhul Ierusalimului se dezbracă, rămânând doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, şi se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor - romano-catolici, ortodocşi, armeni. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra. Rolul patriarhului este de a prelua cu mâinile această vată aprinsă, o aşează în două cupe de aur şi se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor. Potrivit mărturiilor credincioşilor, cei prezenţi nu se ard cu această lumină.

Sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel