Lumini misterioase au fost văzute pe cerul din Maroc înainte de cutremur

foto: Freepik *imagine cu rol ilustrativ
foto: Freepik *imagine cu rol ilustrativ

Mai multe lumini misterioase ar fi apărut pe cerul din Maroc înainte de cutremurul devastator din Munții Atlas, iar oamenii de știință nu știu ce anume le-ar fi cauzat.

Un cutremur cu o magnitudine de 6,8 produs în Munții Atlas s-a soldat cu cel puțin 2.900 de morți și alți 5.500 de răniți. Pe rețelele sociale, oamenii au postat videoclipuri care par să prezinte explozii de lumină pe cer înaintea cutremurului. Deși autenticitatea acestor înregistrări nu a fost confirmată încă, experții speculează că ar putea fi asociate cu fenomenul cunoscut sub numele de „lumini de cutremur”. Nu se știe ce anume declanșează acest fenomen dar e știut faptul că înainte de cutremure pământul are tendința să se lumineze iar pe cer apar uneori licăriri de o fracțiune de secundă, ca o flamă scurtă. Cu toate acestea, dacă se va dovedi că aceste lumini sunt legate de activitatea seismică intensă, cercetătorii vor încerca să le utilizeze în scopul detectării timpurii a cutremurelor.

Lumini filmate și înaintea unui cutremur din 2021

Au început să apară tot mai multe filmări cu acest fenomen considerat, o vreme, a fi doar un mit. Și după cutremurele devastatoare din Turcia au apărut o mulțime de clipuri care înfățișau cerul luminat de raze, precum un fulger scurt dar intens, chiar cu câteva secunde înainte să se zguduie pământul. De asemenea, lumini misterioase au fost observate și filmate și înainte de un cutremur din 2021 în Ciudad de México. Astfel de lumini au apărut peste estul Japoniei înainte de un cutremur din 2022.

Așadar, tot mai multe dovezi sugererază că luminile au loc uneori înainte de cutremure. Dar totuși, ce anume se întâmplă?

Electricitate statică?

Nu se știe. Geofizicianul Friedemann Freund de la insititutul SETI crede că luminile ar fi o formă de electricitate statică. Pe măsură ce plăcile tectonice se freacă între ele, acea fricțiune ar crea suficient curent pentru a produce electricitate, fapt ce ar explica luminile. Profesorul susține această teorie încă de acum 10 ani. Nu toți oamenii de știință sunt de acord, iar părerile sunt împărțite. Există și alte posibile explicații, cum ar fi electricitate produsă din cauza faptului cu vibrațiile din pământ agită firele de înaltă tensiune. Chiar și așa, oamenii de știință nu au ajuns deocamdată la un consens în privința acestui fenomen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel