Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost întrebat când vor scăpa românii de restricții.
Publicitate
„Eu, în general, sunt un om echilibrat. Opinia mea este că, până la sfârșitul lunii martie, am putea să scăpăm de marea majoritate a restricțiilor, dacă intrăm pe un trend descrescător și dacă situația nu mai pune probleme. Ați remarcat că s-a schimbat abordarea, inclusiv în modul în care funcționează școlile. Dacă se dovedește în România, la fel cum se întâmplă în alte țări, că această tulpină (n.r. Omicron) produce infecții ușoare, banale la marea majoritate a oamenilor, evident că restricțiile vor fi ridicate. Eu aștept momentul în care starea de alertă va fi ridicată, pentru că este important pentru toți”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, duminică seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii lui Răzvan Dumitrescu.
Oamenii să aibă răbdare până la finalul lunii martie, a transmis Alexandru Rafila. „Îi sfătuiesc să mai fie răbdători, să mai avem răbdare încă o lună, o lună și jumătate. Sfârșitul lunii martie cred că este un termen rezonabil. Până atunci, poate ne gândim și cum reluăm diversele tipuri de activități”, a spus ministrul Sănătății.
De asemenea, întrebat dacă am atins vârful valului 5, Alexandru Rafila a făcut următoarele precizări: „Sunt semne că acolo suntem, în vârful valului 5. În săptămâna care urmează, vom avea confirmarea. În opinia mea, marţi cred că nu vom depăși 35.000 de cazuri şi putem să spunem că intrăm în faza de stabilizare.”
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 16.108 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 12.813 mai puțin decât în ziua anterioară. 1511 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până astăzi, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.401.821 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 70.485 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.985.922 pacienți au fost declarați vindecați.
Până astăzi, 60642 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 05.02.2022 (10:00) – 06.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 82 de decese (45 bărbați și 37 femei), dintre care şapte anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoşani, Brașov, Buzău, Cluj, Călărași, Caraș-SeverinBâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Ilfov, Maramureș, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vălcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 82 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 la categoria de vârstă peste 80 ani. 80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 82 de pacienți decedați, 61 au fost nevaccinați și 21 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. 20 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 11.160, cu 454 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1065 de persoane, cu 23 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1065 de pacienți internați la ATI, 917 sunt nevaccinați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu