Astăzi, 18 iunie 2023, avem o Lună Nouă în semnul Gemenilor.
În semnul Gemenilor, se întâlnesc Soarele și Luna, la același grad. Este ca și cum se întâlnesc energia conștientă cu cea inconștientă, spune astrologul DCNews și Astrosens, Daniela Simulescu.
”Această conjuncție între Soare și Lună va fi în careu cu Neptun. Iar Luna Nouă va fi în conjuncție cu Juno. Dintr-o dată, avem o întreagă poveste și un moment ideal pentru ritualuri sau intenții.
Luna Nouă în Casa a 12-a are legătură cu mintea și subconștientul nostru, cu trecutul. Ce face arhetipul Gemenilor? Se gândește non-stop. Ori Luna vrea emoții, iar când o pui în semnul Gemenilor, este foarte cerebrală. Însă, când se află în careu cu Neptun, mintea devine destul de turmentată.
De asemenea, Luna Nouă va fi în conjuncție cu asteroidul Juno, numit și Iuno sau Iunona. (...) Poți să începi să îi acuzi pe toți, mai ales dacă ai marcaj mutabil în astrogramă, de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. Este important să stăm cu noi și să vedem mai mult ce simțim.
Ai grijă să nu îți crezi propriile scenarii, care sunt destul de păcătoase în jurul datei de 18 iunie. Această Lună Nouă nu mai vrea să visăm la tot felul de povești. Să știm mai bine ce căutăm” spune astrologul Daniela Simulescu. Vezi mai mult pe astrosens.ro
Iată, mai pe larg, cum vor fi afectate zodiile Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești de această Lună Nouă în Gemeni:
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Este clar că Luna Nouă se va petrece în semnul tău. Da, este adevărat că o să trăiești că într-o poveste și nici tu nu vei ști câte gânduri se vor mișca prin capul tău. Ai impresia că toată lumea te minte, te superi, te înfurii ușor, ai impresia că toți cei din jur te trădează.
Ai grijă, fiindcă poți să te consideri victima perfectă. Și, că de obicei, ai impresia că doar cei din jur au o problemă, în niciun caz tu. Ai face bine să te gândești la momentele în care simți un pic distorsionat. Chiar dacă te bazezi pe intuiția ta, acest lucru nu este prea recomandat în jurul datei de 18 iunie.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Fecioarele sunt încurajate să nu creadă prea mult în promisiunile șefilor și autorităților în preajma Lunii Noi din Gemeni. Da, ai face bine că și tu să te abții de la aceste promisiuni, indiferent dacă ești angajat sau angajator, cu oameni în subordine.
De fapt, este indicat să tratezi cu mai multă seriozitate relațiile cu autoritățile. Ai și tendința de a te păcăli în acest weekend. Nu te lăsa acaparat de ideile din capul tău, fiindcă vor fi înșelătoare. Citește continuarea pe astrosens.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu