La data de 13 martie va avea loc o Lună Nouă în Pești. Despre acest subiect, Daniela Simulescu, astrolog DCNews, a realizat o emisiune specială.
"O să-mi fie foarte greu să fac această emisiune, o să-mi fie foarte greu să nu plâng, spun asta pentru că vom vorbi despre Luna nouă în Pești, care va avea loc pe 13 martie, în jurul prânzului. Nu este o Lună nouă simplă, ci una Valea plângerii, să-i spunem așa. Luna nouă în Pești înseamnă sensibilitate, haos, risipă, ocean de emoții, lucruri bune, dar, în același timp, și foarte misterioase, pentru că Peștii au întotdeauna o conexiune divină. Adică ei simt lucruri. Nu știu să le definească, dar le simt, au intuiție, nu neapărat cea mai corectă, pentru că distorsionează.
Luna nouă se petrece lângă Neptun, care este vrăjitorul șef, cel care, efectiv, îți ia mințile. Și mai este și Venus tot în Pești. (...) Suntem bruiați, nu mai știm în cine să credem, sunte confuzi. Vreau să vă atrag atenția că, fiind lângă Neptun, ceea ce se întâmplă la nivel mondial, această Lună nouă ne dă impresia că am trecut peste un hop, are darul de a ne păcăli. Din punct de vedere astrologic, noi știam că această primăvară s-ar putea să fie una ciudată. S-a putea ca, din dorința de a crede că totul este bine, să ne păcălim pe noi înșine.", a precizat astrologul DC NEWS, Daniela Simulescu, sâmbătă, 6 martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu