Luna Plină în Pești de astăzi este un eveniment astrologic care ne pune față-n față cu emoțiile noastre.
Publicitate
Evenimentul astrologic care are loc astăzi, 10 septembrie 2022, Luna Plină în Pești, aduce în prim-plan o notă de trezire spirituală și o notificare a propriului nostru sine care se aude din ce în ce mai tare, rostind ”până când?”.
Având în vedere că Luna Plină de azi se desfășoară în Pești, înseamnă că aduce în atenție un mare plus de creativitate, dar și de spiritualitate. Energia Peștilor este una artistică, dar și una care se pierde, se dizolvă. S-ar putea să avem senzația că ne pierdem simțul spațiului și al timpului, că nu mai știm cine suntem, de ce suntem, unde suntem, însă înainte de orice regăsire se află haos, sau altfel spus fără întuneric nu putem cunoaște lumina.
Este un moment bun să ascultăm muzică, să apreciem poezia diferit, dar și să fim extrem de atenți la ce visăm, deoarece am putea primi mesaje importante. Pe de altă parte, o Lună Plină în Pești vorbește mult despre dependență, toxicitate, droguri, alcool. E mai bine să nu cădem în prăpastia acestor vicii. Totodată, lucrurile ne-ar putea apărea într-o imagine diferită. S-ar putea ca nu tot ceea ce vedem să fie chiar ceea ce pare.
1. Apariția unor mari schimbări
Experimentezi deja sentimentul că o nouă viață se naște prin tine, știi că este ceva acolo care dorește să iasă la iveală. Vrei să renunți la ce este vechi, e ceva acolo în tine care spune „până când?”. Lucurile se schimbă dramatic, nu știi exact unde vei fi la finalul transformării. Poate că acum ți se pare că e ceva rău. E bine să ai răbdare, nu afirma că e bine sau că e rău prea devreme.
Suntem tentați să ne opunem schimbării. Diferitul, înfricoșătorul necunoscut se apropie de noi și ne e teamă să întindem mâna și să îl tragem spre noi, nu știm încotro ne va duce, ne e teamă să părăsim fotoliul confortabil, însă cu toții suntem capabili de mult, mult mai mult, mai bine și mai frumos.
2. Adu-ți talentele la realitate!
Poți profita de energia Peștilor și de cea a lui Neptun ca să găsești zona talentului tău. Să vezi la ce anume te pricepi cel mai bine. Sau ai pus deja timp și energie și ai devenit deja extrem de bun acolo. Luna Plină încearcă să te facă să înțelegi, să îți permiți să vezi ce potențial ai și să începi să îți aduci talentele la suprafață, la realitate. O să îți aducă multă bucurie.
Berbec/ Ascendent în Berbec
Luna Plină vine în casa a 12-a. Este vorba despre trecut. Avem și un Mercur retrograd, să nu uităm. Daniela Simulescu spune chiar așa: „trecutul, trecutul, trecutul”, ai grijă la tot ce ține de trecut. Nu mai judeca oamenii din trecut după ce era în trecut, ci fii atent la ce sunt ei acum. Apar pierderi de oameni dragi, oameni care aleg să se separe de tine, neliniște, probleme cu somnul, multă agitație. Vrei ceva, dar nu știi ce vrei. Ai mare grijă și la drumuri, la călătorii, dar și la revelațiile pe care le vei avea în jurul datei de 10 septembrie.
Taur/ Ascendent în Taur
Luna Plină se duce în casa a 11-a, va trebui să renunți la anumite planuri de viitor. Nu o să îți placă prea mult treaba aceasta, te va face să acumulezi frustrări. Dar renunțările vor aduce alte planuri. Unii prieteni te vor dezamăgi, dar și tu îi vei dezamăgi pe alții. Dacă ești pe cont propriu, ai un job de tipul freelance, s-ar putea să ai anumite pierderi sau să îți dai seama că ai fost înșelat.
Gemeni/ Ascendent în Gemeni
La locul de muncă te dezamăgesc șefii, colegii cu autoritate. Și în partea socială sau instituțională apar dezamăgiri. Simți că ar fi trebuit să primești o anumită susținere și nu ai primit-o. Trebuie să ai grijă că și Marte este în semnul tău. Îți vei da seama că ceva din tine te face să îți dorești să găsești salvatorul. Dar doar tu ești salvatorul tău. Neliniște, îngrijorare, exagerare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu