Lupescu: Deocamdată nu am primit nimic oficial privind suspendarea amicalului cu Argentina

lupescu
lupescu

Directorul general FRF, Ioan Angelo Lupescu, a declarat, marţi dimineaţă, că deocamdată nu s-a primit nicio hârtie oficială din partea federaţiei argentiniene privind suspendarea meciului amical din 10 august, aşa cum a anunţat AFA pe site-ul oficial.

"Am auzit şi noi că federaţia argentiniană a suspendat amicalul nostru din 10 august, însă nu am primit încă nimic oficial la federaţie. Dacă aşa se va întâmpla, nu mi se pare normal deloc. Federaţia Argentiniană a solicitat o sumă importantă de bani, 1,5 milioane de euro, pentru a veni la Bucureşti, iar acum suntem puşi într-o astfel de situaţie. Astăzi vom trimite o adresă la FIFA pentru a întreba ce se întâmplă. Pentru noi este un eveniment special, la care ţinem foarte mult, totuşi se inaugurează un stadion extraordinar care va găzdui o finală de cupă europeană şi nu este normal ca Argentina să renunţe la acest meci amical. Nu este o lovitură de imagine pentru noi, este o lovitură de imagine pentru argentinieni. Noi avem un contract ferm pe care l-am semnat şi voiam ca acesta să fie respectat până în cele mai mici detalii. Este vorba de cât de serios eşti într-o astfel de situaţie", a declarat Lupescu, citat de Mediafax.

Oficialul a subliniat că FRF poate solicita daune "la nevoie" şi a subliniat că până la la primirea unei hârtii oficiale nu se poate face niciun anunţ oficial: "Deocamdată nu avem un adversar de backup, nici nu ne-am gândit la această posibilitate, pentru că ştiam că lucrăm cu o federaţie serioasă şi mai ales că plătisem şi avansul. Bineînţeles că ne vor returna aceşti bani şi la nevoie putem solicita şi daune. Dar nu banii sunt importanţi, pe noi ne interesa să jucăm acest meci. Şi noi am rămas fără selecţioner înaintea turneului din America de Sud, dar cu toate astea am mers în Brazilia şi în Paraguay şi am jucat respectându-ne contractul. Asta aşteptăm şi din partea federaţiei argentiniene. A mai fost o situaţie, trebuia să jucăm cu Italia, dar înainte s-a întâmplat o tragedie, a fost omorât un poliţist şi ţara era în doliu şi noi am fost înţelegători, în astfel de situaţii se justifică, dar nu pentru că a fost demis un antrenor".

Lupescu crede că în decizia renunţării la meci a contat şi presiunea cluburilor mari: "Probabil că în decizia de a renunţa la acest amical au contat şi presiunile făcute de cluburile mari, care doresc să aibă în pregătire vedetele argentiniene. Deocamdată nu am vorbit cu primarul Oprescu, până nu avem o hârtie oficială, nu putem anunţa nimic. Nu ştim nici ce se va întâmpla cu biletele vândute. În zilele următoare se va lua o decizie", a adăugat oficialul FRF.

Asociaţia de Fotbal din Argentina (AFA) a anunţat, luni seară, pe site-ul oficial, că a decis suspendarea meciului amical cu România, programat la 10 august, la Bucureşti, după demiterea selecţionerului Sergio Batista.

Meciul amical România - Argentina era programat la 10 august, la inaugurarea Arenei Naţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel