Acuzațiile aduse USL pentru tergiversarea cazului deputatului PSD Ion Stan de către PDL sunt "ieșiri de luptători" care seamănă cu cele din desenul animat Tom și Jerry, a declarat, marți, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Întrebat cum le răspunde celor care îl acuză de o tergiversare în cazul deputatului PSD Ion Stan, Zgonea susţinut că "ieşirile de luptători" seamănă cu cele din desemnul animat "Tom şi Jerry", mai exact cu simpaticul muschetar "Mister Pussycat".
"Eu am fost foarte atent la ieşirile de luptători, ştiţi că este desenul acela animat cu Tom şi Jerry, şi Jerry şi-a adus un şoricel mic <<Mister Pussycat>> tot timpul era aşa cu săbiuţa în mână şi încerca să lupte cu noi. Eu nu i-am văzut (pe cei din PDL - n.red) aşa de voinici şi viteji la cele 330 de zile ale doamnei Ridzi", a menționat Valeriu Zgonea, precizând că, în cazul fostului deputat PDL Monica Iacob Ridzi, democrat-liberalii păreau niște "struți".
"Parcă erau toţi, aveau atitudinea unui alt animal că tot îi place dnului preşedinte Băsescu, mi s-au părut struţi, toţi erau cu capul în nisip nu îşi aducea nimeni aminte, nu citea nimeni Regulamentul, nu mai ştia nimeni de statutul deputatului şi senatorului cele cinci zile se făcuseră 330, dna Monica Iacob Ridzi candidează la partidul satelit al PDL Partidul Poporului şi nimeni nu a fost oripilat. Procedura este una legată corectă şi vă rog să vedeţi că nu există diferenţă ca zile între cazul Alin Trăşculescu şi cazul Ion Stan", a mai declarat președintele Camerei Deputaților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu